Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon după ce a învins-o pe letonianca Jelena Ostapenko

Sorana Cîrstea
Getty

Românca Sorana Cîrstea s-a calificat joi în turul al treilea al turneului de tenis de Mare Şlem de la Wimbledon, în dauna letonei Jelena Ostapenko, pe care a învins-o în trei seturi, 4-6, 7-6 (8/6), 6-4.

 

Sorana Cîrstea, locul 37 WTA, care s-a impus după mai bine de două ore şi jumătate de joc, pierduse toate cele trei dueluri de până acum cu Jelena Ostapenko, locul 17 WTA, care a fost cap de serie numărul 17 la actuala ediţie de la Wimbledon.

Cîrstea nu a depăşit niciodată turul 3 la Wimbledon, ea mai atingând de patru ori această fază a competiţiei, în 2009, 2012, 2017 şi 2021.

Cîrstea va juca în turul următor cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13. Haddad Maia a trecut greu joi de românca Jaqueline Cristian (133 WTA), 4-6, 6-4, 6-4. Brazilianca este semifinalistă în urmă cu câteva săptămâni la Roland Garros.

După cum s-a anunţat, românca Ana Bogdan s-a calificat joi în turul al treilea la Wimbledon, învingând-o în trei seturi pe americanca Alycia Parks, 1-6, 6-3, 6-2. Bogdan (57 WTA) o va întâlni în turul al treilea pe ucraineanca Lesia Ţurenko (60 WTA).

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tot joi, Irina Begu a acces în turul al doilea al turneului din capitala Marii Britanii, după o victorie în trei seturi în faţa canadiencei Rebecca Marino, 6-2, 3-6, 6-2. Begu, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 29, va juca în turul următor contra rusoaicei Anna Blinkova (40 WTA).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Champions League la fotbal, iar succesul spaniolilor l-a îmbogățit pe un român.

 

România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.