Asociaţii de bloc, avertizate din cauza GDPR. Ce nu trebuie să apară la întreţinere

×
Codul embed a fost copiat

Au început să vină amenzile și avertismentele pentru cei care nu respectă regulamentul general, privind protecția datelor personale.

Deși este în vigoare de anul trecut, unele companii și instituții amână să între în legalitate. Puțini știu, de pildă, că asociațiile de locatari pot fi sancționate, dacă afișează și numele proprietarilor pe lista de cheltuieli lunare sau dacă montează camere de supraveghere, fără să ceară acordul tuturor.

O asociație de locatari din Oradea a primit deja un avertisment din partea Agenției Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, după ce a montat camere de supraveghere la intrarea în bloc. Unul dintre locatari a reclamat că îi sunt încălcate drepturile.

Președintele asociației: „De fapt, noi am instalat aceste camere de supraveghere video la cererea locatarilor, cerere aprobată în Adunarea Generală din 2018. Noi nu monitorizăm oră de oră, zi de zi, locatarii blocului."

Însă, potrivit legii, pentru instalarea camerelor era nevoie de acordul tuturor proprietarilor. Deși unii nu văd nimic rău în ideea de a fi supravegheați permanent.

Citește și
iikeit
iLikeIT. GDPR face primele victime, dar în continuare firmele colectează prea multe date
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Locatar: „Ar fi bune dacă ar fi la fiecare etaj. N-are ce intimitate să încurce, că-s pe hol. Intimitatea e la fiecare în apartament."

Locatară: „Vedeți, la noi sunt numai oameni în vârstă și, într-adevăr, e o perioadă a vieții când ți-e frică."

Și lista de la întreținere poate fi ilegală dacă ea cuprinde și numele proprietarilor. Mulți administratori au fost luați prin suprindere.

Petru Olariu, președinte Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara: „Ce protecția datelor dacă eu am la listă de cheltuieli nume și prenume? Trebuie să am nume-prenume la Asociația de Proprietari pentru că mă duc în instanță, da? În instanța îmi cere și codul numeric personal."

Alina Cristea, administrator bloc: „Oricum,  numele de familie era trecut pe tabel. Scriu simplu apartamentul și scara. Eu le-am pregătit tuturor asociațiilor cu care lucrez o notă de informare și îi pun pe președinți să semneze pentru ce le folosesc datele."

Așadar, de la asociații de locatari până la spitale, primării, inspectorate de poliție, bănci sau site-uri, toate trebuie să respecte prevederile regulamentului.

Spre exemplu, un portal de consultații juridice a fost amendat cu 9.000 de euro pentru că le-a trimis clienților reclame fără ca ei să-și fi dat acordul.

Respectarea procedurilor presupune și costuri, însă acestea sunt mici în comparație cu amenzile usturătoare.

Unii dezvoltatorii imobiliari, de exemplu, au angajat firme care se ocupă cu protejarea datelor cumpărătorilor.

Marina Lei, reprezentant dezvoltator imobiliar: „Pentru siguranța clienților noștri și a datelor lor, am ales această opțiune, chiar dacă pentru noi este poate un cost să zicem mai mare."

Flavius Esnican, consultant GDPR: „Se cere ca orice firmă, asociație, organizație să aibă o documentație care să demonstreze că acea societate aplică prevederile regulamentului: politici de respectare aplicate, măsuri de securitate."

Din iunie și până în septembrie s-au dat câteva zeci de avertismente și amenzi. Cea mai mare sancțiune a primit-o o bancă: 130.000 de euro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
18% dintre români şi-au instalat camere de supraveghere acasă. Cum îi afectează GDPR
18% dintre români şi-au instalat camere de supraveghere acasă. Cum îi afectează GDPR

Cu peste 23 de mii de furturi, din locuinţe pe an în România, vânzarea de sisteme de supraveghere a explodat pur şi simplu.

iLikeIT. GDPR face primele victime, dar în continuare firmele colectează prea multe date
iLikeIT. GDPR face primele victime, dar în continuare firmele colectează prea multe date

Companiile care prelucrează date personale riscă amenzi uriașe, dacă nu respectă intimitatea clienților. Aceștia au dreptul să afle, de exemplu, cum le sunt stocate informațiile și ce știu companiile despre ei.

Amenda de 15.000 de euro pentru un hotel din cauza listei de mic dejun. Cum incalca GDPR
Amenda de 15.000 de euro pentru un hotel din cauza listei de mic dejun. Cum incalca GDPR

Amenda de 15.000 de euro pentru un hotel din cauza listei de mic dejun. Cum incalca GDPR

Amendă de 15.000 de euro pentru un hotel din cauza listei de mic dejun. Cum încălca GDPR
Amendă de 15.000 de euro pentru un hotel din cauza listei de mic dejun. Cum încălca GDPR

O listă aparent banală pe care apăreau numele clienţilor unui hotel le-a adus patronilor o amendă de 15 mii de euro. S-a întâmplat în Capitală, unde foaia cu pricina, a fost fotografiată, şi postata pe o reţea socială.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.