Programarea pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech, reluată de sâmbătă

Pfizer
StirilePROTV

Vaccinarea cu serul produs de Pfizer/BioNTech se va relua sâmbătă, iar în următoarele 20 de zile se vor putea imuniza încă 156.000 de persoane, conform Comitetului de coordonare a vaccinării.

Un număr de 130 de cabinete noi vor deveni operaţionale de luni pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, a anunţat sursa citată, într-un comunicat remis presei.

156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete, capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet fiind de 60 de persoane pe zi.

CNCAV precizează că programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de sâmbătă şi se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani şi persoanele cu dizabilităţi.

"Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât şi prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui judeţ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro", afirmă aceeaşi sursă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totodată, acţiunea de imunizare a personalului didactic continuă la nivel naţional, până la data de 10 martie, precum şi vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidenţiale, medico-sociale şi a persoanelor fără adăpost.

De asemenea, afirmă CNCAV, în paralel continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford/AstraZeneca.

"În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşele curente, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei. Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă", se mai arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Depozitarea vaccinului Pfizer/BioNTech la temperatura congelatorului medical obişnuit, autorizată de FDA
Depozitarea vaccinului Pfizer/BioNTech la temperatura congelatorului medical obişnuit, autorizată de FDA

Agenţia americană a medicamentelor (FDA) a autorizat joi păstrarea vaccinului anti-COVID-19 al alianţei Pfizer/BioNTech la temperaturi de congelatoare, mai ridicate decât cele autorizate până acum, ceea ce va facilita distribuirea sa, transmite AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.