Vești rele pentru Dăncilă. Doi deputați PSD demisionează din partid înainte de moțiune

deputati, Camera Deputatilor
Pro TV

Deputatul Mihăiţă Găină a informat marți conducerea forului legislativ că a demisionat din PSD şi nu va mai activa în grupul parlamentar al social-democraţilor.

Potrivt Agerpres, el a menţionat, în documentul transmis Biroului permanent, că va fi deputat neafiliat.

Demisia urmează să fie citită în plenul Camerei Deputaţilor.

De asemenea, deputatul PSD Emanuel-Iuliu Havrici a trecut la grupul PRO Europa, a anunţat, marţi, liderul PRO România, Victor Ponta.

"Bun venit în echipa şi în grupul PRO România colegului nostru deputat de Suceava Emi Havrici. Trebuie să reclădim social democraţia şi România!", a scris Ponta pe Facebook.

Citește și
Viorica Dancila
Premierul Viorica Dăncilă: ”Nu vor fi pesediști care vor vota la moțiunea de cenzură”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anunțurile vin chiar înainte de depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, când PSD are nevoie de cât mai mulți parlamentari ca să voteze ”împotrivă”.

Moţiunea, intitulată “Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, are 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, PRO România, ALDE, UDMR, minorităţi naţionale, dar şi două de la PSD, conform liderului liberalilor Ludovic Orban.

Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată de Parlament sunt necesare 233 de voturi.

Potrivit configuraţiei parlamentare, grupurile care susţin moţiunea au: PNL - 95 de membri, USR - 40 de membri, UDMR - 30 de membri, PMP - 12 membri, iar PRO Europa - 39 de membri. La aceştia se adaugă 18 senatori neafiliaţi, provenind de la ALDE şi PRO România, dar şi o parte dintre cei 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale.

De cealaltă parte, grupurile PSD, care susţin Guvernul, au 206 membri, la care se adaugă parlamentarii neafiliaţi, cel puţin 6, care au fost excluşi din ALDE după ce au acceptat nominalizări de posturi în Guvern sau au dorit să rămână alături de social-democraţi.

Votul la moţiunea de cenzură este secret cu bile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Moţiunea de cenzură a fost depusă. Are cu 4 semnături mai mult decât ar fi necesare
Moţiunea de cenzură a fost depusă. Are cu 4 semnături mai mult decât ar fi necesare

Moţiunea de cenzură, iniţiată de Opoziţie la adresa Guvernului Dăncilă, a fost depusă astăzi în Parlament.

Premierul Viorica Dăncilă: ”Nu vor fi pesediști care vor vota la moțiunea de cenzură”
Premierul Viorica Dăncilă: ”Nu vor fi pesediști care vor vota la moțiunea de cenzură”

Premierul Viorica Dăncilă se arată convinsă în continuare că moțiunea de cenzură care va fi depusă de opoziție nu va fi adoptată în plenul Parlamentului, în ciuda asigurărilor date de liderul PNL Ludovic Orban.

Liderul PMP: Un eşec al moţiunii de cenzură ar însemna că pur şi simplu ne pierdem minţile
Liderul PMP: Un eşec al moţiunii de cenzură ar însemna că pur şi simplu ne pierdem minţile

Moţiunea de cenzură are şanse să treacă, a declarat la RFI preşedintele PMP, Eugen Tomac. El spune, în schimb, că eventuale alegeri parlamentare anticipate nu pot avea loc.

Turcan: Semnatari ai moțiunii sunt sunați de PSD, care oferă funcții. E stare de asediu
Turcan: Semnatari ai moțiunii sunt sunați de PSD, care oferă funcții. E stare de asediu

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan afirmă că "sunt nişte presiuni uriaşe" asupra unor semnatari ai moţiunii de cenzură, din partea unor persoane din PSD.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.