Klaus Iohannis, fără concediu oficial în cei 9 ani de când este președinte. "Se află în permanență în exercitarea mandatului"

Klaus Iohannis
Administraţia Prezidenţială

Klaus Iohannis este, fără îndoială, unul dintre cei mai harnici români. 

Acest lucru nu îl spunem noi, ci el reiese din informațiile oficiale oferite presei de Administrația Prezidențială, care susține că șeful statului și-a exercitat în permanență atribuțiile constituționale în cei 9 ani de mandat.

De când ocupă cea mai înaltă funcție în stat, actualul președinte al României nu a fost în niciun moment în "concediu de odihnă, în sensul noțiunii definite de legislația muncii", a precizat, pentru Adevărul, Administrația Prezidențială.

"Având în vedere obligațiile și atribuțiile sale constituționale, Președintele României se află în permanență în exercitarea mandatului. Astfel, începând de la depunerea jurământului în funcție, Președintele Klaus Iohannis nu s-a aflat în concediu de odihnă, în sensul noțiunii definite de legislația muncii.

Precizăm că Președintele României nu a încetat, pe parcursul celor două mandate, să își exercite atribuțiile constituționale, dovada în acest sens fiind decretele semnate și publicate în Monitorul Oficial al României, precum și alte acțiuni derivate din prerogativele pe care le deține", a transmis Administrația Prezidențială.

Citește și
klaus iohannis
Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European, primul după 6 ani. Președintele român, scenariu pentru șefia CE
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iohannis, prima apariție publică din 2024

După mai bine de o lună, preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut, luni, prima apariţie publică. De la ora 15:00, șeful statului l-a primit la Palatul Cotroceni pe premierul Republicii Socialiste Vietnam, Phạm Minh Chính.

De la ora 16:00, preşedintele s-a întâlnit cu ambasadorii agreaţi ai Republicii Federative a Braziliei, Ricardo Guerra de Araújo; Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Giles Portman; Republicii Albania, Enkeleda Mërkuri; Republicii Elene, Evangelia Grammatika, Republicii Armenia, Tigran Galstyan: Republicii Azerbaidjan, Güdsi Dursun ŏglu Osmanov; Republicii Tunisiene, Sami Nagga, şi Japoniei, Takashi Katae.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vizita oficială a premierului vietnamez în România. Pham Minh Chinh se întâlnește luni cu Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis
Vizita oficială a premierului vietnamez în România. Pham Minh Chinh se întâlnește luni cu Marcel Ciolacu și Klaus Iohannis

Premierul vietnamez Pham Minh Chinh se află într-o vizită oficială în România până luni, când se va întâlni cu premierul Marcel Ciolacu şi cu preşedintele Klaus Iohannis şi va participa la un forum economic bilateral.

Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European, primul după 6 ani. Președintele român, scenariu pentru șefia CE
Klaus Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European, primul după 6 ani. Președintele român, scenariu pentru șefia CE

Preşedintele Klaus Iohannis va vorbi în plenul Parlamentului European la începutul lunii februarie, au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse oficiale.

Klaus Iohannis a avut o discuție oficială cu Volodimir Zelenski. România ar putea încheia un parteneriat strategic cu Ucraina
Klaus Iohannis a avut o discuție oficială cu Volodimir Zelenski. România ar putea încheia un parteneriat strategic cu Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Cei doi şefi de stat au vorbit despre situaţia de securitate din Ucraina şi din regiune, în special la Marea Neagră.

Klaus Iohannis a promulgat legea. Ce pățesc de acum înainte cei care pângăresc drapelul României
Klaus Iohannis a promulgat legea. Ce pățesc de acum înainte cei care pângăresc drapelul României

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege va fi sancţionată cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.

Ce cadouri a primit președintele Klaus Iohannis în turneele sale recente. Obiectele sunt evaluate la 7.600 de euro
Ce cadouri a primit președintele Klaus Iohannis în turneele sale recente. Obiectele sunt evaluate la 7.600 de euro

După 3 turnee în America de Sud, Asia și cel mai recent- Africa, președintele Klaus Iohannis a făcut publică lista cadourilor primite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.