Guvernul aprobă un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea anumitor măsuri fiscal-bugetare

Marcel Ciolacu, Guvern
Agerpres

Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Documentul prevede posibilitatea stabilirii, în anumite condiţii, a unui număr de funcţii de conducere de 10% în autorităţi, agenţii sau instituţii reorganizate prin Legea nr. 296/2023 şi acordarea şi de către operatorii cu pierderi contabile a anumitor creşteri salariale.

Proiectul de OUG pus în transparenţă de Ministerul Finanţelor prevede instituirea posibilităţii Guvernului de a stabili prin memorandum un număr total de funcţii de conducere mai mare de 8%, dar fără a depăşi 10% din numărul total de posturi aprobate, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: autoritatea/agenţia/instituţia s-a reorganizat ca urmare a implementării prevederilor Legii nr. 296/2023, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă; după data intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023 a primit atribuţii suplimentare pentru punerea în aplicare a unor prevederi legislative europene.

De asemenea, pentru operatorii economici care au indicatori de rezultat sau de proiect stabiliţi în baza unor contracte de finanţare din fonduri europene nerambursabile se reglementează posibilitatea ca, în baza aprobării autorităţii publice tutelare, să efectueze cheltuieli necesare în vederea realizării acestor indicatori prin excepţie de la prevederile din capitolul III - Măsuri pentru disciplina economico-financiară din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Proiectul de act normativ mai propune ca Executivul să poată stabili anual, prin memorandum elaborat de Ministerul Finanţelor, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi în cazul regiilor autonome înfiinţate de stat, care aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001, repartizarea unei cote din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat mai mare decât limita stabilită de minimum 50% dividende/vărsăminte la bugetul de stat.

Citește și
Sedinta de Guvern - Ciolacu
O nouă bancă de stat în România. Guvernul a aprobat înființarea Băncii de Investiții și Dezvoltare a României
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Conform notei de fundamentare, pentru a nu afecta veniturile salariale aflate în plată pentru majoritatea personalului operatorilor economici se propune menţinerea acordării bonusurilor reprezentând drepturile de hrană/indemnizaţia de hrană/tichetele de masă/norma de hrană la valoarea aflată în plată pentru personalul ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei, inclusiv, atât pentru operatorii economici care nu au pierderi, cât şi pentru operatorii economici care au înregistrat pierderi.

Totodată, se prevăd sancţiuni pentru nerespectarea politicii salariale de către operatorii economici care înregistrează pierderi şi/sau plăţi restante.

Proiectul de OUG mai propune, având în vedere succesul de care s-a bucurat Programul social naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure pentru creşterea natalităţii şi numeroasele solicitări ale potenţialilor beneficiari înscrişi deja pe o listă de aşteptare, continuarea derulării proiectului şi în anul 2024, prin crearea condiţiilor pentru asigurarea creditelor de angajament necesare.

Cum arată agenda Executivului

Guvernul urmează să discute şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a articolului LIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

"Pentru a evita eludarea prevederilor legale privind plata anticipată a accizelor în cazul destinatarilor înregistraţi, se propune completarea articolului 375 în sensul introducerii obligaţiei de a depozita produsele recepţionate doar în spaţiile declarate şi autorizate pentru recepţia produselor accizabile, în situaţia în care nu se utilizează opţiunea de livrare directă conform articolului 401 alineat (3), precum şi introducerea unei infracţiuni pentru nerespectarea acestei obligaţii", se arată în nota de fundamentare.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă care va fi discutat de Guvern vizează modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

"Demersul legislativ are ca efect imediat reducerea semnificativă a deficitului de încadrare cu subofiţeri şi, implicit, creşterea capacităţii de reacţie a unităţilor militare la schimbările imprevizibile ale mediului de securitate. Totodată, se creează cadrul normativ pentru formarea subofiţerilor sanitari în cadrul instituţiilor civile de învăţământ de profil. Potrivit nevoilor Ministerului Apărării Naţionale, posturile militare de asistent medical sunt prevăzute doar cu grade de subofiţeri, diferenţa constând în nivelul de studii alocat postului, respectiv superioare, postliceale sau medii. Astfel, modificările propuse se referă la clarificarea şi uniformizarea condiţiilor de studii pe care trebuie să le îndeplinească potenţialii
candidaţi pentru profesia militară"
, se explică în nota de fundamentare.

Va fi analizat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea articolului 1 alineatele (10) şi (11) din OUG nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.

Pe agenda Executivului, se va mai afla un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă, precum şi pentru modificarea HG nr. 1301/2023 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă.

Prin proiect se propune acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de 1.762.600 lei pentru sprijinirea unui număr total de 445 de familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate, din 34 de judeţe ale ţării.

Guvernul va analiza şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Autostrada Craiova - Filiaşi şi Drum Expres Filiaşi - Târgu Jiu", judeţele Dolj şi Gorj.

Programul multianual strategic de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară 2024 - 2027 se va discuta şi el joi.

Executivul urmează să aprobe şi un proiect de hotărâre privind instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiţii.

Guvernul va aproba şi un memorandum având ca temă litigiul iniţiat de Federaţia Rusă împotriva a 37 de state, inclusiv România, în cadrul Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proiect de lege care prevede ca Guvernul României să susţină financiar repatrierea românilor decedați, ajuns în Parlament
Proiect de lege care prevede ca Guvernul României să susţină financiar repatrierea românilor decedați, ajuns în Parlament

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Simonis a depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca Guvernul României să susţină financiar repatrierea românilor care îşi pierd viaţa în străinătate. 

O nouă bancă de stat în România. Guvernul a aprobat înființarea Băncii de Investiții și Dezvoltare a României
O nouă bancă de stat în România. Guvernul a aprobat înființarea Băncii de Investiții și Dezvoltare a României

Executivul a adoptat, joi, un proiect de hotărâre de Guvern privind aprobarea actului constitutiv al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare - S.A. 

Guvernul României a lansat un ”ghid pentru situații de criză”: ”O criză majoră nu este iminentă”
Guvernul României a lansat un ”ghid pentru situații de criză”: ”O criză majoră nu este iminentă”

Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) împreună cu Departamentul pentru Situații de Urgență, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Ministerul Apărării Naționale au lansat, sâmbătă, un ”ghid pentru situații de criză”.  

Bugetul pentru hrana şi cazarea refugiaților ucraineni a fost suplimentat. Câți bani alocă Guvernul României
Bugetul pentru hrana şi cazarea refugiaților ucraineni a fost suplimentat. Câți bani alocă Guvernul României

Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care a suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Interne cu 56,7 milioane de lei, pentru decontarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea refugiaților ucraineni găzduiţi de români.

 

Guvernul României „analizează” situația exploziilor din Polonia, care ar fi fost provocate de rachete
Guvernul României „analizează” situația exploziilor din Polonia, care ar fi fost provocate de rachete

Guvernul „analizează” situația determinată de exploziile din Polonia, care ar fi fost provocate de două rachete.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.