„Am decis soarta acestor băieți”. Partizanii ruși anti-Putin au capturat primii soldați ai Kremlinului și pun condiții

×
Codul embed a fost copiat

Kievul este pregătit pentru mult-așteptata contraofensivă, le-a spus președintele Volodimir Zelenski jurnaliștilor de la Wall Street Journal. Între timp, tensiunea continuă să crească de partea cealaltă a graniței, în regiunea rusă Belgorod.

Luptătorii care se opun guvernului de la Moscova spun că au capturat soldați ruși, pe care îi vor preda autorităților ucrainene.

"Sabotori ucraineni", cum sunt numiți de Moscova, sau "partizani ruși, ostili regimului Putin", după cum susține Kievul, au reușit să intre în suburbiile orașului Șebekino, din regiunea Belgorod.

În timpul luptelor, au capturat doi soldați ruși și s-au oferit să îi predea dacă guvernatorul din Belgorod va accepta să vină la o întâlnire: „Am decis soarta acestor băieți: vor fi duși în Ucraina pentru o procedură ulterioară”.

Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod: „Singurul lucru care mă împiedică să negociez cu ei este faptul că oamenii noștri, care se află în mâinile lor, poate că sunt deja morți. Dacă sunt încă în viață, voi merge la un punct de control din orașul Șebekino. Voi fi acolo între orele 17:00 și 18:00. Garantez siguranța celor cu care mă voi întâlni”.

Citește și
partizani rusi, rusia libera
„Vom elibera întreaga Rusie”. Partizanii anti-Putin anunță că vor lansa un nou atac pe teritoriul rus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Kievul neagă orice implicare directă

Ulterior, luptătorii, care spun că fac parte din Corpul Voluntarilor Ruși și lucrează cu o a doua grupare - Legiunea Libertatea Rusiei -, au revenit asupra mesajului, precizând că guvernatorul regiunii Belgorod nu s-a prezentat la întâlnire.

Kievul a negat orice implicare directă. Spune că cele două organizații paramilitare sunt formate din cetățeni ruși care doresc să creeze o "zonă de securitate" pentru ucraineni.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării de la Kiev a difuzat un filmuleț care face aluzie la contraofensiva ucraineană, precizând că nu va exista un anunț de lansare a acesteia.

În imagini apar mai mulți militari care fac semnul de "liniște" cu un deget în dreptul buzelor. "Planurile iubesc tăcerea. Nu va exista niciun anunț de început al contraofensivei", se precizează în mesajul care însoțește clipul video.

Totodată, într-un interviu acordat unui ziar din Italia, șeful Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare a spus că Forțele Armate ale Ucrainei "vor acționa la cel mai bun moment". Oficialul a confirmat și declarația recentă a președintelui Zelenski, potrivit căreia Ucraina este pregătită pentru contraofensivă.

Sean Bell, analist militar:(Președintele Zelenski) e un lider remarcabil, nu contest acest lucru, dar nu are experiența necesară. Va dori ca planurile să fie 100% corecte, în timp ce realitatea dură a războiului arată că e suficient să calculezi 90% și, în rest, trebuie să ai încredere în oamenii tăi”.

Între timp, bombele rusești continuă să cadă pe teritoriul Ucrainei. Cel mai recent atac s-a dat asupra unui cartier din orașul Dnipro. O fetiță de doi ani a murit și alte 22 de persoane au fost rănite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Putin își retrage trupe din Ucraina pentru a lupta în Rusia cu partizanii anti-Kremlin: „Faceți tot ce se poate”
Putin își retrage trupe din Ucraina pentru a lupta în Rusia cu partizanii anti-Kremlin: „Faceți tot ce se poate”

Moscova retrage trupe de pe frontul din Ucraina, ca să respingă raidul organizat pe teritoriul său de unități ale partizanilor ruși, ce luptă de partea Kievului.

„Vom elibera întreaga Rusie”. Partizanii anti-Putin anunță că vor lansa un nou atac pe teritoriul rus
„Vom elibera întreaga Rusie”. Partizanii anti-Putin anunță că vor lansa un nou atac pe teritoriul rus

Un grup de luptători ruși anti-Putin a anunțat că va lansa în curând un nou atac pe teritoriul Rusiei, pentru a elibera țara.

Cine sunt partizanii ruși anti Kremlin. Toți speră să contribuie la căderea regimului Vladimir Putin
Cine sunt partizanii ruși anti Kremlin. Toți speră să contribuie la căderea regimului Vladimir Putin

Kievul este pregătit să lanseze mult așteptata contra-ofensivă împotriva forțelor rusești, spune Oleksii Danilov, secretar al Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.