Turismul italian își revine. Câți oameni și-au rezervat sejururi în Pensinsulă într-o singură lună

×
Codul embed a fost copiat

Înainte de pandemie, Italia era a treia cea mai vizitată ţară a lumii. În ultimul an şi jumătate însă, turismul italian a fost grav afectat de restrictii.

Odată cu ridicarea celor mai multe dintre măsurile anti-COVID, turiştii străini şi-au făcut din nou apariţia pe străzile din Peninsulă. Deocamdată, în număr destul de mic.

Încet, dar sigur, turiştii îşi fac din nou apariţia pe străzile Romei, după un an şi jumătate de pandemie. Printre ei, şi câţiva călători care vor să vadă Cetatea Eternă de la bordul unui autocar supraetajat.

Jennifer, turistă americană în Italia: "Mi-a plăcut întotdeauna să călătoresc, încă de când eram mică, aşa că e foarte plăcut că am putut să plecăm... suntem din Statele Unite. Să plecăm din ţară şi să vizităm locuri noi".

Înainte de pandemie, compania care organizează turul Romei cu autocarul vindea zilnic 1.200 de bilete la preţuri între 32 şi 48 de euro. Acum fac curse doar de vineri până luni şi vând mai ieftin, pentru că numărul clienților a scăzut la jumătate.

Citește și
inundații Italia
Inundații devastatoare și în Italia: “Am văzut un râu pe străda principală, plin cu tot felul de resturi, mașini"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Hanna Shramkova, team leader compania Big Bus:
"Ne lipsesc turiştii britanici, pentru că ei trebuie să stea în carantină, dar avem mulţi europeni, ei călătoresc întotdeauna. 99% dintre ei au Green Pass".

Massimo este ghid turistic şi, înainte de pandemie, organiza tururi în limba engleză la Colosseum şi la Forumul Roman. Şi-a pierdut toţi clienţii în timpul crizei sanitare.

Massimo De Filippis, ghid turistic: "Aproape mi-a distrus cariera, am ajuns până în punctul în care, în februarie 2021, mă gândeam cât se poate de serios să plec din oraş. Acum nu mă pot plânge de situaţie dar, chiar şi aşa, am doar jumătate din clienţii pe care îi aveam în 2019".

Sunt, totuşi, semne că turismul îşi revine, iar Roma nu şi-a pierdut din popularitate. Ajută şi faptul că tot mai mulţi italieni se orientează către vacanțele in propria țară.

Potrivit cifrelor oficiale, 13 milioane de italieni şi-au rezervat, luna aceasta, sejururi în Peninsulă, cu trei milioane mai mulți faţă de august 2019.

Santi Crisafulli, turist italian din Sicilia: "Am ales Roma pentru că e o destinaţie turistică populară şi pentru că Roma e capitala italiană, e un loc unde poţi să petreci vacanţe frumoase".

Pierderile provocate de pandemie au lăsat însă urme adânci, iar hotelierii le resimt cel mai puternic. Potrivit unui raport al asociaţiei naţionale italiene din domeniu, gradul de ocupare a locurilor de cazare în Peninsulă a scăzut cu aproape 70% în perioada ianuarie-iunie 2021, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atenţionare de călătorie MAE pentru Italia. Este caniculă şi pericol de incendii
Atenţionare de călătorie MAE pentru Italia. Este caniculă şi pericol de incendii

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că marţi şi miercuri, în regiunile din centru şi sud se vor înregistra temperaturi foarte ridicate, cu valori de până la 45°C.

Inundații devastatoare și în Italia: “Am văzut un râu pe străda principală, plin cu tot felul de resturi, mașini
Inundații devastatoare și în Italia: “Am văzut un râu pe străda principală, plin cu tot felul de resturi, mașini"

Vremea rea s-a dezlănţuit în nordul Italiei. Cea mai afectată a fost zona lacului Como, o locaţie faimoasă în rândul turiştilor și unde numeroase celebrități au vile somptuoase.

Grindină devastatoare în Italia. Sute de mașini au fost avariate pe o autostradă. VIDEO
Grindină devastatoare în Italia. Sute de mașini au fost avariate pe o autostradă. VIDEO

O furtună cu grindină a făcut prăpăd în nordul Italiei. Sute de mașini, surprinse pe autostradă de furia naturii, au fost avariate de bucăţile de gheaţă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.