Studiu asupra combinării a două vaccinuri anti-Covid diferite la un pacient, inițiat în Marea Britanie

vaccin

Universitatea Oxford a anunţat joi că lansează un studiu pentru a stabili dacă o combinaţie de două doze de vaccinuri diferite la acelaşi pacient rămâne eficientă pentru a proteja populaţia împotriva coronavirusului, conform AFP.

"Dacă arătăm că aceste vaccinuri pot fi utilizate în mod interschimbabil, va creşte considerabil flexibilitatea distribuirii lor", a subliniat profesorul Matthew Snape, cercetător la Oxford însărcinat cu aceste teste, într-un comunicat.

Acest studiu, prezentat ca o premieră mondială, va implica 820 de voluntari în vârstă de peste 50 de ani şi se va concentra pe combinarea celor două vaccinuri utilizate în prezent pe teritoriul britanic, cel al alianţei Pfizer/BioNTech şi cel de la AstraZeneca/Oxford.

El va evalua, de asemenea, eficienţa protecţiei în funcţie de distanţa dintre cele două injecţii, testând un interval de patru săptămâni, apropiat de cel recomandat iniţial, şi un interval de 12 săptămâni reţinut de autorităţile britanice pentru a vaccina mai multe persoane.

Ţara din Europa cea mai afectată de pandemie cu peste 108.000 de decese, Regatul Unit a făcut din vaccinare o cauză naţională pentru a ieşi din criza sanitară, în faţa unei mutaţii mai contagioase care a obligat-o să impună la începutul lui ianuarie al treilea lockdown.

Citește și
vaccin
Valeriu Gheorghiţă: Vaccinul produs de AstraZeneca, recomandat persoanelor cu vârste între 18 și 55 de ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Director medical adjunct pentru Anglia, Jonathan Van-Tam, a subliniat interesul de a "dispune de date care să sprijine un program de vaccinare mai suplu", în special din cauza "constrângerile legate de ofertă".

"Este chiar posibil ca prin combinarea vaccinurilor răspunsul imunitar să fie mai bun, cu niveluri mai ridicate de anticorpi şi care să dureze mai mult", a afirmat el.

Prima ţară occidentală care şi-a început campania, Regatul Unit a vaccinat până acum peste 10 milioane de persoane şi are ca ţintă 15 milioane de persoane până la jumătatea lunii februarie, incluzându-i pe cei în vârstă de peste 70 de ani, îngrijitori şi persoanele cu risc ridicat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cetăţenii sârbi au posibilitatea de a-şi alege serul cu care se vor vaccina
Cetăţenii sârbi au posibilitatea de a-şi alege serul cu care se vor vaccina

Spre deosebire de cetăţenii altor ţări care sunt preocupaţi de momentul când vor reuşi să se vaccineze împotriva COVID-19, sârbii se pot gândi mai degrabă la tipul de vaccin pe care-l vor primi, scrie miercuri Reuters.

Valeriu Gheorghiţă: Vaccinul produs de AstraZeneca, recomandat persoanelor cu vârste între 18 și 55 de ani
Valeriu Gheorghiţă: Vaccinul produs de AstraZeneca, recomandat persoanelor cu vârste între 18 și 55 de ani

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, miercuri seară, că vaccinul de la AstraZeneca va fi recomandat persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani.

Peste 23.000 de români, vaccinați anti-COVID în ultimele 24h. Câte reacții adverse s-au înregistrat
Peste 23.000 de români, vaccinați anti-COVID în ultimele 24h. Câte reacții adverse s-au înregistrat

Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID informează că în ultimele 24 de ore au fost imunizate 23.470 de persoane, din care 9.793 cu prima doza de vaccin Pfizer BioNTech şi 13.677 cu rapelul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.