Restricțiile impuse pentru combaterea epidemiei de coronavirus ar putea fi prelungite în Germania până în aprilie

coronavirus germania
Getty

Cancelarul Angela Merkel preconizează prelungirea restricţiilor până în aprilie.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, le-a declarat parlamentarilor din partidul său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), că se aşteaptă la prelungirea până la începutul lui aprilie a restricţiilor de circulaţie impuse pentru combaterea epidemiei de coronavirus, scrie marţi cotidianul Bild, preluat de Reuters.

„Dacă nu reuşim să oprim acest virus britanic, vom avea un număr de cazuri de zece ori mai mare până la Paşte. Avem nevoie de încă opt până la zece săptămâni de măsuri dure", o citează pe Merkel ziarul de largă circulaţie respectiv.

Trei participanţi la o întâlnire cu cancelarul au dezvăluit agenţiei Reuters că Merkel nu s-a referit explicit la o prelungire a interdicţiei de circulaţie până în aprilie şi nu a avertizat despre o creştere de 8-10 ori a numărului de infectări.

„Merkel a spus că următoarele opt până la zece săptămâni vor fi foarte grele dacă varianta britanică (a coronavirusului - n. red.) se răspândeşte în Germania", a precizat una din surse, adăugând că şefa guvernului de la Berlin a vorbit despre o creştere de zece ori a numărului de cazuri în Irlanda, din cauza noii tulpini, transmite Agerpres.

Citește și
coronavirus
Noua tulpină a SARS-CoV-2 din Regatul Unit ar fi fost prezentă în Germania încă din noiembrie
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Germania a înăsprit restricţiile săptămâna trecută şi le-a prelungit până la sfârşitul lui ianuarie, din cauza temerilor că versiunea mai contagioasă a virusului, descoperită în Regatul Unit, ar putea solicita şi mai mult spitalele aflate deja în dificultate.

Marţi, Institutul Robert Koch, autoritatea germană în materie de boli infecţioase, a raportat 12.802 cazuri noi de coronavirus şi încă 891 de decese. Bilanţul epidemiei de COVID-19 în Germania a ajuns astfel la 41.577 de morţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Românii, obligați să aibă un test COVID negativ pentru a intra pe teritoriul Germaniei
Românii, obligați să aibă un test COVID negativ pentru a intra pe teritoriul Germaniei

Începând de luni, 11 ianuarie, toate persoanele care intră în Germania după ce s-au aflat într-una dintre "zonele de risc", inclusiv România, oricând în ultimele 10 zile, trebuie să prezinte un test COVID negativ.

Noua tulpină a SARS-CoV-2 din Regatul Unit ar fi fost prezentă în Germania încă din noiembrie
Noua tulpină a SARS-CoV-2 din Regatul Unit ar fi fost prezentă în Germania încă din noiembrie

Noua variantă a noului coronavirus SARS-CoV-2 descoperită recent în Marea Britanie pare să fie prezentă în Germania din noiembrie, unde a fost descoperită ulterior în eşantioane prelevate de la un pacient în vârstă care a murit din cauza ei.

O femeie în vârstă de 101 ani, prima persoana din Germania vaccinată anti-COVID
O femeie în vârstă de 101 ani, prima persoana din Germania vaccinată anti-COVID

O femeie de 101 ani care locuieşte într-un azil de bătrâni în landul Saxonia-Anhalt a devenit prima persoană din Germania vaccinată împotriva noului tip de coronavirus, cu o zi înainte de începerea oficială a campaniei de vaccinare în această ţară.

Un nou record de decese în Germania, din cauza coronavirusului. Peste 900 de decese în ultimele 24 de ore
Un nou record de decese în Germania, din cauza coronavirusului. Peste 900 de decese în ultimele 24 de ore

Germania a înregistrat 962 de decese asociate infecţiei cu noul coronavirus în 24 de ore, un nou record, a anunţat miercuri Institutul Robert Koch (RKI) de boli infecţioase din Berlin, relatează DPA.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.