Regele Suediei le retrage titlurile nepoților. Explicația pentru decizia surprinzătoare

×
Codul embed a fost copiat

Regele Suediei, Carl Gustaf al XVI-lea, a decis excluderea a cinci nepoți de-ai săi din Casa Regală suedeză.

Decizia înseamnă că cei doi copii ai prințului Carl Philip și cei trei ai principesei Madeleine își vor pierde titlurile de altețe regale. Totuși, aceștia vor rămâne membri ai familiei regale și își vor păstra titlurile de duci și ducese, potrivit BBC.

Cei cinci nepoți, cu vârste cuprinse între 1 și 5 ani, vor fi scutiți și de îndatoririle regale, ceea ce înseamnă că nu vor mai beneficia de subvențiile din bani publici pe care le primesc anual membrii Casei Regale.

"Parlamentul Suediei a anunțat în urmă cu mai mulți ani că va revizui anumite principii legate de monarhie. Unul dintre ele se referea la dimensiunea familiei regale", a declarat expertul Roger Lundgren.

Această decizie nu îi afectează și pe cei doi nepoți care au dreptul de succesiune la tron.

Citește și
Surpriza unor români stabiliți în Suedia. Ce s-a întâmplat când au mers cu câine în parc
Surpriza unor români stabiliți în Suedia. Ce s-a întâmplat când au mers cu câinele în parc
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Potrivit istoricului Dick Harrison, familia regală suedeză are în prezent cel mai mare număr de membri din ultima sută de ani.

Decizia vine într-un moment în care tot mai mulți cetățeni se întreabă de ce este nevoie ca atât de multe persoane să aibă îndatoriri regale și să fie susținute din bugetul de stat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Premiul Nobel pentru Medicină, acordat pentru o descoperire privind celulele
Premiul Nobel pentru Medicină, acordat pentru o descoperire privind celulele

Numele laureaţilor Premiului Nobel pentru Medicină din 2019 a fost anunţat luni la Stockholm

Surpriza unor români stabiliți în Suedia. Ce s-a întâmplat când au mers cu câinele în parc
Surpriza unor români stabiliți în Suedia. Ce s-a întâmplat când au mers cu câinele în parc

Prietenie neobișnuită între un iepuraș de camp și bichonul „Pufi", cățelul unor români stabiliți în Suedia.

Orașul în care cerșetorii sunt obligați să obțină o autorizație specială
Orașul în care cerșetorii sunt obligați să obțină o autorizație specială

Orașul suedez Eskilstuna a devenit primul din țară în care cerșetorii au nevoie de un permis special pentru a desfășura astfel de activități. 

Dată jos din autobuz pe motiv că era îmbrăcată indecent. Ce haine purta
Dată jos din autobuz pe motiv că era îmbrăcată indecent. Ce haine purta

O tânără de 19 ani din Suedia a fost dată afară de șofer dintr-un autobuz, pe motiv că era prea dezbrăcată.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.