Reacția MAE în cazul românilor morți la granița dintre SUA și Canada

canada
Profimedia

Ministerul de Externe anunţă, sâmbtă, că a făcut demersuri, după ce au apărut informaţii cu privire la decesul unor români, la graniţa dintre SUA şi Canada.

Autorităţile canadiene nu au confirmat până acum cetăţenia victimelor, precizând doar originea română a unora dintre victime. De asemenea, ministeriul precizează că nu s-au înregistrat solicitări de informaţii referitoare la victime.

”Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Montreal, s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media referitoare la o familie de cetăţeni români găsiţi decedaţi în comunitatea autohtonă Akwesasne (la frontiera dintre provinciile canadiene Quebec şi Ontario şi statul american New York) şi a întreprins demersuri, pe lângă autorităţile canadiene, pentru a obţine informaţii cu privire la cetăţenia, identitatea şi circumstanţele producerii decesului”, a transmis, sâmbătă MAE, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, potrivit informaţiilor preliminare obţinute de către reprezentanţii oficiului consular, autorităţile canadiene au informat că 8 persoane, printre care şi 2 minori, au fost găsite decedate prin înecare.

”Iniţial au fost găsite 6 persoane (5 adulţi şi 1 minor), iar ulterior, în cadrul procedurilor de căutare şi salvare, au mai fost găsite 2 persoane (1 adult şi 1 minor). Până la acest moment, autorităţile canadiene nu au confirmat cetăţenia victimelor, făcând referire doar la orginea română a unora dintre acestea şi la faptul că cei 2 minori aveau cetăţenia canadiană, fiind găsite şi paşapoartele canadiene ale acestora. A fost demarată o anchetă cu privire la acest caz”, a mai transmis MAE.

Citește și
urgenta general america
Mai mulți români și indieni, găsiți morți după ce au încercat să intre ilegal în SUA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministerul afirmă că, totodată, Consulatul General al României la Montreal a contactat şi Ministerul de Externe al provinciei Quebec, pentru a obţine informaţii suplimentare referitoare la acest caz.

”Oficiul consular a primit confirmarea că solicitarea a fost transmisă autorităţilor canadiene competente pentru formularea unui răspuns. De asemenea, având în vedere că acest caz este gestionat în comun de autorităţile canadiene şi cele americane, demersuri similare celor ale Consulatului General al României la Montreal au fost realizate pe lângă autorităţile americane şi de către Ambasada României la Washington, prin intermediul Biroului Ataşatului pentru Afaceri Interne, dar şi de către reprezentanţii Consulatului General al României la New York”, a mai transmis ministerul.

MAE informează că niciuna dintre misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din Canada şi SUA nu au primit solicitări de informaţii sau de asistenţă consulară legate de acest caz.

Ambasada României la Washington, Consulatul General al României la New York şi Consulatul General al României la Montreal continuă dialogul cu autorităţile competente ale celor două ţări, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor.

Opt persoane, între care o familie de români cu doi copii, au murit după ce au încercat joi să traverseze fluviul Saint-Laurent din Canada în Statele Unite în apropiere de Akwesasne - o comunitate ce se află la graniţa dintre Quebec, Ontario şi statul New York, au anunţat autorităţile, citate de presa locală.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A fost găsit mort bebelușul de origine română dispărut la granița dintre Canada și SUA. Opt victime, în total | VIDEO
A fost găsit mort bebelușul de origine română dispărut la granița dintre Canada și SUA. Opt victime, în total | VIDEO

Poliţia canadiană a recuperat vineri alte două cadavre, inclusiv cel al unui bebeluş care nu fusese găsit iniţial, în apropierea frontierei cu SUA, ridicând la opt numărul victimelor din două familii - una canadiano-română, cealaltă indiană.

Mai mulți români și indieni, găsiți morți după ce au încercat să intre ilegal în SUA
Mai mulți români și indieni, găsiți morți după ce au încercat să intre ilegal în SUA

Șase persoane, între care un copil, din două familii, una de origine română, iar cealaltă indiană, au fost găsite moarte într-o mlaștină din apropierea frontierei dintre Canada și SUA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.