Pentagonul nu va distruge racheta chineză scăpată de sub control. S-ar putea prăbuși pe 8 sau 9 mai

racheta
Shutterstock

Pentagonul nu va distruge racheta chineză scăpată de sub control.

Şeful Pentagonului, Lloyd Austin, a afirmat joi că nu intenţionează să distrugă racheta chineză care urmează să facă o reintrare necontrolată în atmosferă în acest sfârşit de săptămână şi a criticat voalat Beijingul pentru că a pierdut controlul asupra ei, notează AFP.

"Potrivit ultimelor estimări pe care le-am văzut, este prevăzut pentru 8 sau 9 mai", a declarat ministrul american al apărării într-o conferinţă de presă.

"În acest moment, nu avem planuri să distrugem racheta. Sperăm că va cădea într-un loc unde nu va face rău nimănui, în ocean sau într-un loc ca acesta", a continuat Lloyd Austin.

China a lansat săptămâna trecută primul dintre cele trei elemente ale staţiei sale spaţiale, CSS, care a fost propulsat de o rachetă Long March 5B. Corpul rachetei urmează să aterizeze în următoarele zile şi nimeni nu ştie unde, transmite Agerpres.

Citește și
racheta
Pentagonul urmărește reintrarea în atmosferă a rachetei chineze care s-ar putea prăbuși într-o zonă populată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După separarea modulului spaţial, lansatorul a început să orbiteze planeta pe o traiectorie neregulată, pierzând încet altitudine, ceea ce face aproape imposibilă orice predicţie despre punctul său de intrare în atmosferă şi, prin urmare, punctul său de cădere.

Este posibil ca acesta să se dezintegreze la intrarea în atmosferă, lăsând doar resturi limitate să se prăbuşească. Iar dacă rămâne întreagă, planeta fiind compusă din 70% apă, există şanse mari ca racheta să se prăbuşească în mare, dar nu este sigur. S-ar putea prăbuşi la fel într-o zonă locuită sau peste o navă.

Fără să numească deschis autorităţile chineze, Lloyd Austin a sugerat că lansarea rachetei chineze nu a fost planificată suficient de atent.

"Aceasta este o dovadă a faptului că, pentru aceia dintre noi care operăm în spaţiu, există - sau ar trebui să existe - obligaţia de a opera într-un mod sigur şi atent şi de a lua în considerare toate acestea în planificarea operaţiunilor", a adăugat el.

Nu este prima dată când China pierde controlul asupra unei nave spaţiale la întoarcerea pe Pământ. În aprilie 2018, un laborator spaţial Tiangong-1 s-a dezintegrat la reintrarea în atmosferă, la doi ani după ce a încetat să funcţioneze. Autorităţile chineze au negat că laboratorul ar fi scăpat de sub control.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Racheta chinezească uriaşă a scăpat complet de sub control şi ar putea lovi oriunde. Care este cel mai rău scenariu
Racheta chinezească uriaşă a scăpat complet de sub control şi ar putea lovi oriunde. Care este cel mai rău scenariu

O rachetă lansată de chinezi, la sfârșitul lunii trecute, provoacă îngrijorare - a fost scăpată de sub control și se apropie de Pământ, cu o viteză de aproximativ 29.000 de kilometri pe oră.

Pentagonul urmărește reintrarea în atmosferă a rachetei chineze care s-ar putea prăbuși într-o zonă populată
Pentagonul urmărește reintrarea în atmosferă a rachetei chineze care s-ar putea prăbuși într-o zonă populată

Pentagonul a informat miercuri că urmăreşte racheta chineză care urmează să facă în acest weekend o intrare necontrolată în atmosferă, cu riscul de a se prăbuşi într-o zonă populată, notează AFP, conform Agerpres.

Pentagonul anunţă eşecul unui test cu rachetă balistică intercontinentală
Pentagonul anunţă eşecul unui test cu rachetă balistică intercontinentală

Armata americană a anunţat eşecul unui test cu rachetă balistică intercontinentală (ICBM) Minuteman III, survenit la lansare, precizând că racheta era neînarmată şi că o investigaţie este în desfăşurare pentru a stabili cauza incidentului, conform AFP.

O uriașă rachetă chineză scăpată de sub control se va prăbuși pe Pământ în jur de 10 mai. New York și Madrid, amenințate
O uriașă rachetă chineză scăpată de sub control se va prăbuși pe Pământ în jur de 10 mai. New York și Madrid, amenințate

O parte din racheta chineză Long March 5B, lansată pe 29 aprilie, se va prăbuși în jurul datei de 10 mai pe Pământ, într-un punct de aterizare care rămâne deocamdată necunoscut.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.