O fată și-a găsit mama moartă după ce s-a culcat cu o „intoxicație alimentară”. Ce s-a descoperit ulterior

cadavru
Getty

O femeie în vârstă de 40 de ani a murit într-un mod șocant, după ce a făcut o intoxicație alimentară în timpul nopții. Fata ei a fost cea care a găsit-o fără suflare.

Kelly Gleeson, în vârstă de 40 de ani, credea că suferea de o boală, după ce, pe 29 decembrie, a spus familiei că nu se simte bine și și-a petrecut întreaga zi vomitând, scrie Mirror.

Ea a decis să se bage la somn în jurul orei 18:00, dar a fost găsită fără suflare de fiica ei, o oră mai târziu.

Paramedicii au fost chemați de urgență la casa familiei din Stockport, Greater Manchester, însă în ciuda eforturilor depuse, femeia nu a mai putut fi salvată.

În urma autopsiei, s-a descoperit că femeia ar fi murit din cauze unei embolii pulmonare, în ciuda faptului că nu ar fi avut probleme de sănătate.

Citește și
politia
Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul fetei de 15 ani moartă la urgențe, în Satu Mare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Eram acasă cu copiii mei și partenerul meu m-a sunat și mi-a dat vestea. Mi-a spus că a murit. Am țipat și i-am spus că minte. Am urcat copiii în mașină și am mers direct la Kelly. Atunci am realizat, când i-am văzut pe toți acolo. A fost real. A trebuit să mă duc să-mi iau rămas bun de la ea”, a declarat sora lui Kelly pentru Manchester Evening News.

O embolie pulmonară poate fi gravă sau fatală dacă nu este tratată rapid, deoarece poate compromite funcționalitatea plămânilor, potrivit NHS.

Simptomele includ insuficiență bruscă a respirației, dureri în piept și tuse sau vărsături de sânge.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O româncă a fost găsită moartă înghețată în zăpadă, în Italia. Femeia plecase să cumpere de mâncare pentru ea și câinii ei
O româncă a fost găsită moartă înghețată în zăpadă, în Italia. Femeia plecase să cumpere de mâncare pentru ea și câinii ei

O româncă de 50 de ani din Italia, care locuia într-o fermă din Munții Apenini, unde creștea câini de rasă, a fost găsită moartă pe o potecă izolată, alături de trei ciobănești mioritici.

Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul fetei de 15 ani moartă la urgențe, în Satu Mare
Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul fetei de 15 ani moartă la urgențe, în Satu Mare

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul elevei de 15 ani care a murit la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare, informează instituţia.

O Drag Queen, în vârstă de 39 de ani, a fost găsită moartă pe o alee după ce a ieșit dintr-un club de noapte
O Drag Queen, în vârstă de 39 de ani, a fost găsită moartă pe o alee după ce a ieșit dintr-un club de noapte

O regină Drag a fost găsită moartă pe o alee după ce a părăsit un club într-o rochie galbenă și o geantă de mână, susțin rapoartele autorităților, scrie The Sun.

O fetiță de trei ani a fost găsită moartă în mașina de spălat. „Părinții nu știau ce făceau copiii lor”
O fetiță de trei ani a fost găsită moartă în mașina de spălat. „Părinții nu știau ce făceau copiii lor”

O fetiță de trei ani a murit după ce a fost găsită în mașina de spălat, în apartamentul familiei din Paris.

Focar de rabie într-o localitate din țară. O vulpe turbată, găsită moartă după ce s-a jucat cu un câine dintr-o gospodărie
Focar de rabie într-o localitate din țară. O vulpe turbată, găsită moartă după ce s-a jucat cu un câine dintr-o gospodărie

E alertă de rabie într-o localitate din județul Satu Mare, după ce o vulpe turbată s-a jucat cu un câine dintr-o gospodărie, apoi a fost găsită moartă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.