Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim. Momentul, transmis Live pe Facebook. VIDEO

Momentul când Lumina Sfântă se aprinde la Ierusalim
Facebook.com

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a aprins, sâmbătă după-amiază, după un ritual care a durat aproape două ore.

Lumina Sfântă, considerată un miracol al Ortodoxiei, s-a aprins, ca în fiecare an de Paște, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt. 

Momentul aprinderii a fost transmis Live pe pagina de Facebook a Patriarhiei din Ierusalim.

 

Citește și
Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Mare. Cum își grăbesc căsătoria fetele singure
Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Mare. Cum își grăbesc căsătoria fetele singure
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Minunea aprinderii Luminii Sfinte 

În fiecare an, Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. Este vorba despre un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc.

De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, Patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul Patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, Patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mesaje de Paște. Ce urări le poți trimite celor dragi de Paște
Mesaje de Paște. Ce urări le poți trimite celor dragi de Paște

Mesaje de Paște. Românii trimit cu ocazia sărbătorilor de Paște milioane de mesaje prin SMS, email si rețele de socializare pentru că este mai ieftin și este mai comod să faci urări prin intermediul mesajelor de pe telefonul mobil și internet.

Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Mare. Cum își grăbesc căsătoria fetele singure
Tradiții și obiceiuri în Sâmbăta Mare. Cum își grăbesc căsătoria fetele singure

Sâmbăta Mare este ultima zi din Postul Paștelui și ziua în care toți credincioșii așteaptă Învierea lui Iisus. În această zi, credincioşii se roagă, îşi amintesc de patimile suferite de Hristos pentru mântuirea omenirii.

Lumina Sfântă de la Ierusalim, considerată un miracol al Ortodoxiei, ajunge în România
Lumina Sfântă de la Ierusalim, considerată un miracol al Ortodoxiei, ajunge în România

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va fi adusă, în seara zilei de sâmbătă, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.