Grevă națională pe aeroporturile din Belgia. Zborurile au fost anulate

aeroport bruxelles
Shutterstock

Cel mai mare aeroport din Belgia, Brussels Zaventem, va anula aproape jumătate dintre zborurile programate pentru miercuri, în timp ce niciun avion nu va decola de pe aeroportul Charleroi, din cauza unei greve naţionale a sindicatelor.

Reprezentanţii aeroportului Brussels Zaventem, care în luna septembrie a înregistrat aproximativ două milioane de călători, au avertizat că se aşteaptă la "perturbări serioase ale activităţilor" din cauza grevei, adăugând că un număr mare de zboruri au fost anulate sau reprogramate pentru a evita perioadele mari de aşteptare sau întârzierile, scrie Agerpres.

La rândul său, aeroportul Charleroi, al doilea mare aeroport din Belgia, a informat pe pagina sa de Internet că a decis să anuleze toate zborurile programate pentru ziua de miercuri.

Serviciile de transport local vor fi aproape paralizate miercuri în condiţiile în care muncitorii vor mărşălui pe străzile din Bruxelles pentru a cere salarii mai mari şi condiţii mai bune de lucru.

Rata anuală a inflaţiei în Belgia a urcat până la 12,27% în luna octombrie 2022, cel mai ridicat nivel din luna iunie 1975, în contextul exploziei preţurilor la alimente şi energie.

Citește și
variola maimutei
Belgia a înregistrat 726 de cazuri de variola maimuţei de la începutul epidemiei. Între cei infectați se află un copil
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tânăr din Mureș, tâlhărit de un prieten și trei fete, după ce au aflat că a venit în țară cu mulți bani
Tânăr din Mureș, tâlhărit de un prieten și trei fete, după ce au aflat că a venit în țară cu mulți bani

Un tânăr de 20 de ani din Mureș, venit recent din Belgia, a fost tâlhărit de trei fete. Totul ar fi fost pus la cale chiar de prietenul acestuia care aflase că victima a venit în țară cu mulți bani.

Belgia a înregistrat 726 de cazuri de variola maimuţei de la începutul epidemiei. Între cei infectați se află un copil
Belgia a înregistrat 726 de cazuri de variola maimuţei de la începutul epidemiei. Între cei infectați se află un copil

Belgia a identificat 726 de cazuri confirmate de variola maimuţei de la începutul epidemiei, potrivit raportului săptămânal de la Sciensano de marţi. Numărul de cazuri noi pare să fie pe o tendinţă de scădere, potrivit Institutului de Sănătate Publică.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.