Franța, pas „curajos” în privința imigrației. Legea controversată adoptată de Parlamentul din Hexagon

Macron in Olanda
Getty

Parlamentul francez a adoptat o lege care înăspreşte politica de imigraţie a Franţei, după luni de dispute politice, transmite BBC.

Proiectul de lege modificat a fost susţinut atât de partidul centrist Renaissance al preşedintelui Emmanuel Macron, cât şi de Raliul Naţional (RN) de extremă dreapta al lui Marine Le Pen.

Macron a fost acuzat că a făcut concesii extremei drepte.

Cu toate acestea, atât de largă a fost majoritatea în camera inferioară încât partidul de guvernământ nu a avut nevoie de sprijinul lui Le Pen.

Preşedintele Macron a transmis partidului său, înainte de votul din Adunarea Naţională, că nu doreşte să datoreze victoria RN. El spusese că ar prefera să supună proiectul de lege unei noi lecturi decât să îl lase să devină lege pe baza sprijinului RN, au declarat surse din pentru AFP, potrivit News.ro.

Citește și
discurs emmanuel macron
Macron avertizează China despre pericolele cooperării militare între Rusia și Coreea de Nord
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Unele dintre măsurile din noua lege includ îngreunarea accesului migranţilor la membrii familiei în Franţa şi amânarea accesului acestora la beneficiile sociale.

Proiect de lege „ferm și curajos”

Un proiect anterior a eşuat, după ce parlamentarii de extremă-stânga şi de extremă-dreapta l-au respins din motive opuse.

Grupurile pentru drepturile omului l-au denunţat ca fiind cea mai regresivă lege a imigraţiei din Franţa din ultimele decenii.

Le Pen a salutat proiectul de lege modificat, spunând: "Ne putem bucura de un progres ideologic, o victorie ideologică chiar şi pentru Raliul Naţional, deoarece acest lucru este acum consacrat în lege ca prioritate naţională".

Conservatorii au salutat, de asemenea, modificările.

"Acesta este proiectul nostru de lege", a declarat Eric Ciotti, liderul Partidului Republican. El a calificat proiectul de lege drept "ferm şi curajos".

Cei de stânga şi-au exprimat dezamăgirea.

"Cu acest text inspirat direct din pamfletele RN împotriva imigraţiei, ne confruntăm cu o schimbare în istoria republicii şi a valorilor sale fundamentale", a declarat liderul Partidului Comunist Francez, Fabien Roussel.

Partidul centrist Renaissance al lui Macron a pierdut majoritatea în parlament la alegerile din iunie 2022. De atunci, guvernul s-a aflat frecvent în imposibilitatea de a obţine voturi în parlament.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Emmanuel Macron dă vina pe Ungaria pentru blocarea fondurilor către țările UE. „Mă gândesc sincer la Slovacia”
Emmanuel Macron dă vina pe Ungaria pentru blocarea fondurilor către țările UE. „Mă gândesc sincer la Slovacia”

Următoarele luni vor fi decisive atât pentru Ungaria, cât și pentru Uniunea Europeană, spune președintele francez Emmanuel Macron.

Macron avertizează China despre pericolele cooperării militare între Rusia și Coreea de Nord
Macron avertizează China despre pericolele cooperării militare între Rusia și Coreea de Nord

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a transmis luni omologului său chinez Xi Jinping într-o convorbire telefonică ”îngrijorarea sa profundă” cu privire la ”cooperarea militară care a fost anunţată” între Rusia şi Coreea de Nord.

Scholz li se opune lui Macron şi Erdogan şi pledează împotriva unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza
Scholz li se opune lui Macron şi Erdogan şi pledează împotriva unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Cancelarul german Olaf Scholz se opune unui armistiţiu ”imediat” în Fâşia Gaza şi pledează în favoarea unor ”pauze umanitare”, contrar preşedintelui francez Emmanuel Macron care a cerut Israelului să oprească bombardamentele, scrie AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.