Forţele ruse au ocupat cel mai mare spital din Mariupol. Personalul medical şi pacienţii, luaţi ostatici

Spital

Forţele ruse au intrat în cel mai mare spital din oraşul Mariupol (sudul Ucrainei) şi îi împiedică pe medici şi pacienţi să părăsească clădirea, potrivit viceprimarului oraşului, Serghei Orlov, citat de BBC.  

Serghei Orlov a declarat pentru BBC că aproximativ 400 de persoane de la Spitalul Regional de Terapie Intensivă au fost luate ca ”ostatici”.

Timp de aproape două săptămâni, oraşul a fost înconjurat de trupe ruseşti, iar gazele, apa curentă şi electricitatea au fost întrerupte.

Autorităţile locale au anunţat că cel puţin 2.500 de decese au fost confirmate în oraş.

”Am primit informaţii că armata rusă a capturat cel mai mare spital al nostru”, a spus domnul Orlov.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un angajat al spitalului a reuşit să alerteze autorităţile în legătura cu situaţia, a declarat guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, într-o postare pe Facebook.

Spitalul, avariat săptămâna trecută

Spitalul este acelaşi care a fost avariat de un atac organizat de forţele ruse săptămâna trecută, a mai spus el.

Mariupol este centrul unei crize umanitare care se intensifică, deoarece alimentele şi rezervele medicale se epuizează, iar transportul cu provizii nu poate intra. Oraşul a fost ţinta constantă a bombardamentelor ruse, cu aproximativ 350.000 de locuitori captivi în interior.

Marţi, aproximativ 2.000 de maşini au părăsit Mariupol, a comunicat Primăria, iar alte 2.000 aşteptau să plece. Transportul cu ajutoare oferit de Occident nu a fost lăsat să intre în oraş.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Noi imagini din dronă arată orașul Mariupol distrus de explozii. VIDEO
Noi imagini din dronă arată orașul Mariupol distrus de explozii. VIDEO

Noi imagini filmate din dronă arată amploarea distrugerilor din Mariupol. Infrastructura civilă și clădirile rezidențiale din tot orașul au suferit pagube extinse.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.