Explozie puternică în Suedia. Cel puțin 5 oameni au fost răniți

politia, Suedia
Getty

Mai multe persoane au fost rănite miercuri într-o zonă din apropiere de Stockholm, în urma unei explozii majore. 

Conform unor surse locale, citate de News.ro, explozia a avut loc în zona industrială Vallingby, mai multe clădiri fiind afectate printre care şi un hotel.

Poliţia a informat că 5 persoane au fost rănite în explozie, cel puţin două dintre ele fiind transportate la spital.

Nu este cunoscută cauza exploziei, însă, conform surselor, mai multe maşini, case şi sedii ale unor companii din zonă au fost afectate semnificativ.

Mustafa Yildiz, un martor al exploziei, a declarat pentru postul local de radio că a fost trezit în jurul orei locale 01:00 de zgomotul puternic creat de explozie, care i-a zguduit casa.

Citește și
masina
Mașină în flăcări pe un bulevard din Capitală. Șoferul a reușit să se salveze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Fredrik Andersson, a declarat că zona a fost izolată şi că a fost lansată o investigaţie. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Explozie chimică în China. Cel puțin 47 de oameni au murit
Explozie chimică în China. Cel puțin 47 de oameni au murit

China deplânge un accident chimic soldat cu cel puțin 47 de morți.

Mașină în flăcări pe un bulevard din Capitală. Șoferul a reușit să se salveze
Mașină în flăcări pe un bulevard din Capitală. Șoferul a reușit să se salveze

O maşină a luat foc, miercuri seara, pe Bulevardul Nicolae Titulescu din Capitală. Martorii spun că după ce s-a aprins, maşina a explodat.

Obiect misterios, surprins pe cerul Rusiei. Ce ar putea fi
Obiect misterios, surprins pe cerul Rusiei. Ce ar putea fi "mingea strălucitoare". VIDEO

O „minge strălucitoare misterioasă” a fost văzută pe cerul Rusiei, aproape de locul în care a avut loc cea mai mare explozie de meteori din istoria modernă.

Atmosfera Pământului, explozie mai mare decât bomba nucleară
Atmosfera Pământului, explozie mai mare decât bomba nucleară

Pe 18 decembrie 2018 a avut loc a treia cea mai puternică explozie de meteorit a secolului, de 10 ori mai mare decât bomba nucleară de la Hiroshima, dar aproape nimeni nu a observat, relatează CNN.

Un vechi turn de răcire pe o platformă industrială, demolat la marginea Ploieștiului
Un vechi turn de răcire pe o platformă industrială, demolat la marginea Ploieștiului

O explozie puternică a marcat la marginea Ploieștiului demolarea unui vechi turn de răcire de pe o platformă industrială, printr-o explozie controlată.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.