Donald Tusk anunţă că va renunţa la preşedinţia Partidului Popular European

donald tusk
Getty

Fostul preşedinte al Consiliului European Donald Tusk a anunţat duminică, la Varşovia, că va renunţa la postul de preşedinte al Partidului Popular European.

Anunțul a fost făcut după ce sâmbătă el a preluat conducerea partidului polonez Platforma Civică (PO), marcând astfel revenirea sa pe scena politică din Polonia, transmite Reuters.

Tusk este preşedintele PPE începând din toamna lui 2019.

El a precizat că discuţiile privind succesorul său la preşedinţia PPE vor începe în toamna acestui an.

''Desigur, oficial eu pot fi şeful partidului... şi al Partidului Popular European, ce reuneşte numeroase partide europene. Dar aşa cum am spus, intenţia mea este de a fi implicat 100%, nu 90% sau 80%, în problemele poloneze, aşadar mi-am informat deja partenerii, premierii şi preşedinţii din Partidul Popular European, că am luat decizia de a reveni în politica poloneză'', a explicat Donald Tusk.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În 2001, Donald Tusk a fost unul dintre fondatorii Platformei Civice, care după alegerile parlamentare din 2019 a format Coaliţia Civică, alături de alte partide mai mici. El este considerat principalul opozant al lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare la Varşovia.

Pro-european convins, Donald Tusk a fost prim-ministru al Poloniei în perioada 2007-2014, după care a devenit preşedinte al Consiliului European, funcţie deţinută până în 2019. În această calitate s-a implicat mai ales în soluţionarea crizei cauzate de valul de migranţi din 2015-2016.

În prezent, Partidul Popular European are 82 de partide membre şi partenere din 43 de ţări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Donald Tusk i-a propus lui Iohannis, în 2019, să fie președinte al Consiliului European
Donald Tusk i-a propus lui Iohannis, în 2019, să fie președinte al Consiliului European

Donald Tusk, preşedintele Partidului Popular European şi fost preşedinte al Consiliului European, a declarat, miercuri, că i-a propus în 2019 lui Klaus Iohannis să fie preşedinte al Consiliului European, dar acesta a refuzat.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.