Cine este tânăra ostatică răpită de Hamas care apare în imaginile publicate de teroriști. Mărturiile mamei ei

rapita hamas
Twitter

Gruparea teroristă Hamas a publicat, luni, un videoclip în care apare unul dintre ostaticii capturați în urma atacului lansat în sudul Israelului la 7 octombrie.

Este vorba despre Mia Schem, o tânără în vârstă de 21 de ani, care s-a numărat printre participanții la festivalul de muzică la care teroriștii palestinieni au ucis peste 260 de persoane.

Cine este tânără ostatică răpită de Hamas

Mia Schem, tânăra de 21 de ani din Shoham, Israel, apare în înregistrare video cum este tratată după ce a fost rănită la braţ, iar ulterior vorbeşte în faţa camerei de filmat. Mia îşi spune numele şi locul în care se afla atunci când a fost răpită la 7 octombrie de teroriştii palestinieni şi cere să se poată întoarce acasă, scrie sportskeeda.com.

În filmările publicate luni pe canalul Telegram al grupării Hamas, tânăra a spus că mâna rănită a fost operată la un spital din Gaza, adăugând că gruparea militantă a avut grijă de ea, chiar oferindu-i medicamente.

„M-am întors sâmbătă dimineață de la Sderot. Am fost la o petrecere. Am fost grav rănită la mână, am fost operată la mână la spital [din Gaza] timp de 3 ore. Ei au grijă de mine, îmi dau medicamente, totul este în regulă. Cer doar să mă aducă acasă cât mai curând la părinții mei, la frații mei. Scoateți-mă de aici cât mai repede, vă rog!”

Citește și
Joe Biden
Joe Biden merge miercuri în Israel. Planul SUA pentru a ajuta populația din Fâșia Gaza
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ce spune mama tinerei

Mama Miei, Karen Shem, care a cerut de zile întregi informații despre fiica ei dispărută, a spus că a fost uşurată să afle că este în viață.

„Mia este în viață, nu am știut asta până acum. Mia a mers la o petrecere pentru a se distra. Nu știam dacă era în viață sau moartă până acum”, a mărturisit mama tinerei pentru Channel 13.

Într-un interviu acordat săptămâna trecută, Karen Shem și-a descris fiica drept o persoană creativă, care iubește să picteze. Femeia a dezvăluit că este o mamă singură și că Mia are o soră și doi frați.

Hamas are 200 de ostatici, 50 de ostatici sunt deţinuţi de alte facţiuni

În prezent există între 200 şi 250 de prizonieri în Gaza, a afirmat purtătorul de cuvânt militar al grupării teroriste, Abu Obeida, precizând că nu există o numărătoare definitivă, din cauza "dificultăţilor de securitate şi de natură practică". El a spus însă că 200 dintre ostatici se află în mâinile Hamas în urma atacului masiv din 7 octombrie, scrie News.ro.

Într-o declaraţie televizată, el susţine că alţi aproximativ 50 de oameni sunt deţinuţi de alte "facţiuni ale rezistenţei, în alte locuri".

Ostaticii străini sunt "oaspeţii noştri", a mai declarat Abu Obeida, care a promis să îi protejeze şi să îi elibereze ori de câte ori condiţiile "de pe teren" vor permite acest lucru.

Abu Obeida a spus, pe de altă parte, că ameninţarea unei operaţiuni terestre israeliene în Gaza nu sperie Hamas. "Suntem pregătiţi pentru ea", a afirmat el.

Pe de altă parte, el a numit un ostatic israelian care ar fi fost ucis într-un bombardament israelian în ultimele ore.

Hamas vrea eliberarea a 6.000 de deţinuţi palestinieni

Khaled Mashaal, o figură proeminentă a Hamas şi fostul lider politic al grupării, a afirmat într-un interviu separat că există 6.000 de deţinuţi palestinieni în închisorile israeliene, lăudându-se că Hamas deţine suficienţi ostatici - inclusiv oficiali de rang înalt ai Diviziei Gaza a armatei israeliene - pentru a obţine eliberarea tuturor palestinienilor.

De asemenea, el a spus că locuitorii din Gaza nu vor părăsi Fâşia Gaza, afirmând că strămutarea lor ar dăuna securităţii naţionale egiptene şi ar reprezenta un pericol pentru Iordania. El a lăsat să se înţeleagă că un exod în masă al palestinienilor către o ţară vecină ar putea crea un precedent şi pentru Cisiordania.

Khaled Mashaal a lăudat gruparea teroristă libaneză Hezbollah pentru că "a luat măsuri" împotriva Israelului, menţionând totuşi că Hamas are nevoie de mai mult sprijin.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Washington Post: Ce aduc portavioanele SUA în Israel. Mii de marinari și pușcașii marini americani merg în Mediterană
Washington Post: Ce aduc portavioanele SUA în Israel. Mii de marinari și pușcașii marini americani merg în Mediterană

O forţă operaţională amfibie formată din mii de marinari şi puşcaşi marini americani se îndreaptă spre Israel, unde vor fi poziţionaţi la bordul unor nave de război în cazul în care conflictul de acolo cu Hamas se extinde.

Joe Biden merge miercuri în Israel. Planul SUA pentru a ajuta populația din Fâșia Gaza
Joe Biden merge miercuri în Israel. Planul SUA pentru a ajuta populația din Fâșia Gaza

Preşedintele american Joe Biden se va deplasa miercuri în Israel pentru o vizită de solidaritate în urma atacului Hamas din 7 octombrie, a anunţat secretarul american de stat Antony Blinken.

„Durerea este de neimaginat
„Durerea este de neimaginat". Mamă și fiică din Chicago, venite în vizită în Israel, au fost luate ostatice de Hamas

Rabinul mamei şi fiicei din Chicago care sunt ţinute ostatice în Israel se simte liniştit de faptul că preşedintele american Joe Biden şi Statele Unite sprijină toate familiile, potrivit CNN.

Putin se întâlnește la Beijing cu ”prietenul său drag” Xi Jinping. ”China deține toate cărțile”
Putin se întâlnește la Beijing cu ”prietenul său drag” Xi Jinping. ”China deține toate cărțile”

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit marţi în China pentru a se întâlni cu "prietenul său drag" Xi Jinping, consolidând relaţia lor în cadrul unui summit care va fi umbrit de războiul dintre Israel şi Hamas, potrivit AFP.

Hamas a publicat primele imagini cu ostatici din Gaza.
Hamas a publicat primele imagini cu ostatici din Gaza. "Vă rog să mă scoateți de aici cât mai repede posibil" | VIDEO

Gruparea teroristă Hamas a publicat, luni, un videoclip în care apare unul dintre ostaticii capturați în urma atacului lansat în sudul Israelului la 7 octombrie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.