Cine este cel mai tânăr ostatic Hamas. Bebelușul, fratele lui și mama lor ar fi murit în timpul bombardamentelor

kfir babas
Profimedia

Hamas susține că Kfir Bibas, un bebeluș în vârstă de 10 luni, fratele său în vârstă de patru ani şi mama lor, care erau ţinuţi ostatici, au fost ucişi în timpul bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza.  

Familia Bibas a cerut în repetate rânduri eliberarea lor. Kfir a fost răpit din kibbutzul Nir Oz împreună cu fratele său mai mare, Ariel, mama lor, Shiri, şi tatăl, Yarden. Kfir era cel mai mic dintre cei aproximativ 30 de copii care au fost luaţi ostatici.

Armata israeliană a declarat că verifică afirmaţia Brigăzilor Al-Qassam. Ulterior, Forţele de Apărare israeliene (IDF) au publicat o nouă declaraţie pe Telegram cu privire la bebeluşul Kfir Bibas, dar nu au confirmat dacă acesta a fost ucis

„În timpul masacrului Hamas din 7 octombrie, familia Bibas, inclusiv Kfir Bibas, în vârstă de 10 luni, fratele său de 4 ani, Ariel Bibas, şi mama lor Shiri Bibas au fost răpiţi în viaţă în Gaza. Barbarismul şi cruzimea Hamas sunt expuse lumii întregi. Reprezentanţii IDF au vorbit cu familia Bibas în urma recentelor relatări şi sunt alături de ei în aceste momente dificile. IDF evaluează acurateţea informaţiilor”, se arată în declaraţia citată de The Guardian.

Pe de altă parte, armata israeliană subliniază că mişcarea Hamas „este în întregime responsabilă pentru securitatea tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza”, conform news.ro. 

Citește și
ostatici
Încă un cetăţean cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, este ostatic în Fâşia Gaza. Anunțul MAE
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Hamas trebuie să fie trasă la răspundere. Acţiunile Hamas continuă să pună în pericol ostaticii, printre care se numără nouă copii. Hamas trebuie să ne elibereze imediat ostaticii. IDF, împreună cu alte agenţii de securitate, vor continua să fie alături de familia Bibas, precum şi de toate familiile ostaticilor şi ale persoanelor dispărute”, arată IDF.

Israelul declarase anterior că, în evaluarea sa, există 161 de persoane capturate în Israel la 7 octombrie, care sunt încă ţinute captive în Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Hamasul anunţă că a eliberat un ostatic rus, în semn de ”recunoştinţă” faţă de Putin
Hamasul anunţă că a eliberat un ostatic rus, în semn de ”recunoştinţă” faţă de Putin

Hamasul anunţă duminică faptul că a eliberat din Fâşia gaza un ostatic rus, ”în semn de recunoştinţă faţă de preşedintele (Vladimir) Putin, pentru susţinerea sa a palestinienilor”, relatează AFP.

Încă un cetăţean cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, este ostatic în Fâşia Gaza. Anunțul MAE
Încă un cetăţean cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, este ostatic în Fâşia Gaza. Anunțul MAE

Încă un cetăţean cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, este ostatic în Fâşia Gaza, a anunțat, joi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Soția bărbatului cu cetățenie română ținut ostatic de Hamas își pune speranța în autoritățile române: „Nu avem timp”
Soția bărbatului cu cetățenie română ținut ostatic de Hamas își pune speranța în autoritățile române: „Nu avem timp”

Soția lui Tal Haimi, bărbatul cu dublă cetățenie - română și israeliană - răpit de teroriștii din Hamas, a ajuns în România. Femeia a venit cu speranța că statul român o va ajuta să-și reîntregească familia.  

Ella Haimi, soția românului ținut ostatic de Hamas, a ajuns în România. Ce mesaj i-a transmis soțului ei
Ella Haimi, soția românului ținut ostatic de Hamas, a ajuns în România. Ce mesaj i-a transmis soțului ei

Soția lui Tal Haimi, bărbatului cu dublă cetățenie română și israeliană, răpit de teroriștii din Hamas, a ajuns duminică seară în România.

Teroriștii Hamas, recompensați regește pentru fiecare ostatic adus în Gaza. Un extremist a dat cărțile pe față
Teroriștii Hamas, recompensați regește pentru fiecare ostatic adus în Gaza. Un extremist a dat cărțile pe față

„Am trecut prin iad, dar militanții Hamas m-au tratat cu blândețe”. Așa spune una dintre cele două ostatice octogenare eliberate de Hamas.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.