Bulgaria va renunţa din 20 martie la obligativitatea prezentării certificatului verde pentru accesul în spaţii publice

masca
Getty

Bulgaria va renunţa din 20 martie la obligativitatea prezentării certificatului verde pentru intrarea în restaurante, centre comerciale şi alte locuri publice, a declarat prim-ministrul Kiril Petkov, transmite Reuters, scrie News.ro.

Certificatul care atestă că cineva a fost vaccinat, testat negativ sau s-a recuperat recent după Covid-19 a fost impus pentru accesul în majoritatea spaţiilor interioare din Bulgaria în octombrie anul trecut.

Introducerea sa a provocat o serie de proteste în cel mai puţin vaccinat stat membru al Uniunii Europene, de la proprietari de baruri şi restaurante până la activişti anti-vaccin.

Un nou protest masiv este programat pentru miercuri.

lt Ţara balcanică de 7 milioane de locuitori a înregistrat o scădere de două cifre a cazurilor de coronavirus săptămânale, în ultimele trei săptămâni.

Citește și
coronavirus, masti
Singurul județ care a ieșit din scenariul roşu. Situația cazurilor noi pe regiuni
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Luni, Bulgaria a raportat 1.235 de noi infecţii zilnice, comparativ cu peste 12.000 de cazuri noi înregistrate pe 26 ianuarie.

”Am reuşit să trecem prin valul Omicron fără închideri masive de şcoli sau afaceri... Prognozele noastre arată că în jurul datei de 20 martie va fi posibil să încetăm toate restricţiile din ţară legate de Certificatul Verde”, a spus Petkov reporterilor.

Petkov a spus că guvernul său va continua să îndemne bulgarii să se vaccineze şi a spus că certificatul va fi în continuare necesar pentru cei care doresc să călătorească în alte ţări ale Uniunii Europene.

Bulgaria va începe să reducă restricţiile din 24 februarie, când proprietarii de spaţii publice precum mall-uri, cinematografe, săli de sport şi baruri vor avea voie să acorde acces clienţilor care nu au certificat verde.

Din 5 martie, toţi călătorii străini care au certificat verde vor avea voie să intre în Bulgaria - o mişcare despre care ţara Mării Negre speră că va da un impuls industriei sale turistice.

Începând cu 20 martie, dacă totul decurge conform planului, permisul de sănătate va fi folosit doar pentru a facilita călătoriile în străinătate, a spus inspectorul şef de sănătate al ţării, Angel Kunchev.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Rafila, despre relaxarea restricțiilor: O primă măsură va fi renunţarea la măşti în exterior
Rafila, despre relaxarea restricțiilor: O primă măsură va fi renunţarea la măşti în exterior

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni că, în acest moment, nu se pune problema unui val şase al pandemiei de coronavirus.

Singurul județ care a ieșit din scenariul roşu. Situația cazurilor noi pe regiuni
Singurul județ care a ieșit din scenariul roşu. Situația cazurilor noi pe regiuni

Judeţul Suceava este primul din ţară care iese din "zona roşie" în valul cinci al pandemiei, înregistrând, potrivit GCS, o rată a incidenţei cazurilor de COVID-19 de 2,98 la mia de locuitori.

Ministrul Sănătății: Tulpina Omicron a devenit cvasi-dominantă în România
Ministrul Sănătății: Tulpina Omicron a devenit cvasi-dominantă în România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut, luni, o conferință de presă la sediul ministerului, unde a vorbit despre evoluția pandemiei de Covid-19 în România.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.