Bijuterii de aproape 60 de milioane de euro, furate din locuința fiicei unui fost director din Formula 1

×
Codul embed a fost copiat

Poliţia londoneză caută o bandă de hoţi care a reuşit să fure bijuterii în valoare de aproape 60 de milioane de euro. Păgubita este fiica unui fost director executiv din Formula 1.

Este încă o enigmă cum infractorii au reuşit să între în reşedinţa care era foarte bine păzită și să plece cu o avere în doar 50 de minute.

Tamara Ecclestone a părăsit locuința cu doar câteva ore înainte de jaf. Plecase din țară împreună cu familia pentru a-și petrece vacanța de Crăciun pe alte meleaguri. Dar planurile i-au fost date peste cap în momentul în care poliția a căutat-o.

Casa ei aflată lângă Hyde Park fusese prădată de hoți, care, prin metode doar de ei știute deocamdată, au reușit să evite gărzile de securitate și au furat mai multe bijuterii, printre care o brățară în valoare de peste 90 de mii de euro.

Scott McLean, corespondent CNN: „Întrebarea care îți vine automat în minte este cum de au reușit hoții să între în interiorului complexului rezidențial care este foarte bine păzit și, mai mult decât atât, au reușit să rămână acolo suficient de mult timp încât au reușit să fure atât de multe bijuterii. Acest cartier este unul dintre cele mai exclusiviste locuri din Londra și probabil din lume. Nici măcar nu ai voie să faci poze pe trotuar. Aici este o intrare păzită non-stop, iar casa (n.r. Tamarei) este vizavi de palatul Kensington. În plus, pentru a ajunge la această locuință, care se află la doar câteva sute de metri de locul în care mă aflu, trebuie să treci de doi ofițeri de poliție înarmați până în dinți, care păzesc ambasada Israelului”.

Citește și
jaf farmacie
Jaf armat la o farmacie din Suceava. Incidentul, surprins de camerele de supraveghere
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit poliției metropolitane, un angajat al serviciului de pază a văzut trei indivizi în casa vedetei și, pentru că i s-au părut suspecți, i-a anunțat imediat pe oamenii legii. Însă până când aceștia au ajuns în zonă, intrușii au dispărut. Autoritățile îi caută și acum pe prădători.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Olt a intrat peste o femeie în casă, a ucis-o și i-a furat 10.000 de lei
Un bărbat din Olt a intrat peste o femeie în casă, a ucis-o și i-a furat 10.000 de lei

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a intrat în locuinţa unei femei din judeţul Olt, a strâns-o de gât şi i-a furat suma de 10.000 de lei, dar şi un telefon mobil

Jaf armat la o farmacie din Suceava. Incidentul, surprins de camerele de supraveghere
Jaf armat la o farmacie din Suceava. Incidentul, surprins de camerele de supraveghere

Un jaf armat a avut loc luni seară într-o farmacie din centrul orașului Suceava. Un individ a amenințat două angajate cu un cuțit și a plecat abia după ce toate încasările i-au fost înmânate.

Hoți de bijuterii au deturnat o mașină de curierat pentru a scăpa de poliție. Cum s-a terminat totul
Hoți de bijuterii au deturnat o mașină de curierat pentru a scăpa de poliție. Cum s-a terminat totul

Ceea ce a început că jaf armat la un magazin de bijuterii din Florida a dus la deturnarea unei maşini de curierat şi luarea şoferului drept ostatic. 

Ce au pățit trei hoți după ce au jefuit o femeie în Argentina. Video dramatic
Ce au pățit trei hoți după ce au jefuit o femeie în Argentina. Video dramatic

Un jaf s-a încheiat tragic în Argentina. Cei trei hoţi erau pe o motocicletă, urmăriţi de o maşină a poliţiei, moment în care o altă autospecială a forţelor de ordine le-a ieşit în cale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.