Biden: SUA şi Germania ''acţionează concertat'' în faţa Rusiei

Olaf Scholz și Joe Biden

SUA şi Germania ''acţionează concertat'' în faţa ''agresiunilor'' Rusiei în Europa, a declarat luni preşedintele american Joe Biden, care l-a primit pentru prima dată la Casa Albă pe cancelarul german Olaf Scholz, relatează AFP.

''Acţionăm împreună pentru a preveni în continuare agresiunile ruse în Europa'' şi pentru a face faţă ''provocărilor prezentate de China'', a adăugat preşedintele american în Biroul Oval de la Casa Albă.

Germania este ''unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi'' ai Americii, a subliniat Joe Biden, alături de cancelarul german.

Olaf Scholz a provocat preocupări în ultimele săptămâni prin refuzul de a livra arme Ucrainei şi prin menţinerea suspansului privind situaţia controversatului gazoduct Nord Stream 2, înainte de a accepta să-l includă pe lista posibilelor represalii în cazul unui atac rusesc.

''Suntem aliaţi apropiaţi şi acţionăm într-o manieră coordonată şi unită atunci când este vorba de a răspunde la crizele actuale'', a declarat, la rândul său, cancelarul german, precizând că Rusia va plăti ''un preţ foarte mare'' în cazul unei invazii a Ucrainei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Germania va trimite 350 de soldaţi suplimentari în Lituania, în cadrul unei operaţiuni a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în condiţiile tensiunilor între Rusia şi Ucraina, a anunţat luni ministrul german al apărării.

"Armata germană trimite 350 de soldaţi suplimentari grupului de luptă din Lituania", a declarat Christine Lambrecht în timpul unei deplasări la Münster, în nordul Germaniei. Vom întări astfel contribuţia noastră în termeni de forţe pe flancul estic al NATO şi vom trimite un semnal clar de determinare aliaţilor noştri", a adăugat ea, dând asigurări că pe Germania "se poate conta".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șeful diplomaţiei europene: Europa se confruntă cu „cel mai periculos moment'' pentru securitatea sa de la Războiul Rece
Șeful diplomaţiei europene: Europa se confruntă cu „cel mai periculos moment'' pentru securitatea sa de la Războiul Rece

Europa trece prin „cel mai periculos moment'' pentru securitatea sa de la încheierea Războiului Rece, a declarat luni, la Washington, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.