Biden îi transmite condoleanţe lui Trump la moartea fratelui acestuia, Robert

Joe Biden
Agerpres

Joe Biden, candidatul democraţilor în alegerile din noiembrie pentru Casa Albă, i-a transmis preşedintelui american Donald Trump 'tristeţea' sa pentru pierderea suferită de acesta prin decesul fratelui său Robert, transmite duminică AFP.

'Anunţ cu inima îndurerată că minunatul meu frate, Robert, a murit liniştit în această noapte', a afirmat Trump în comunicatul publicat de Casa Albă.

'Cunosc imensa durere pe care o constituie pierderea cuiva apropiat', a transmis fostul vicepreşedinte democrat, care şi-a pierdut soţia şi fiica la începutul anilor 1970 într-un accident rutier, iar apoi fiul cel mare, Beau, răpus de cancer în 2015.

'Să ştiţi că rugăciunile noastre vă însoţesc', a adăugat Joe Biden.

Robert Trump era internat într-un spital new-yorkez, iar media americane au relatat că era grav bolnav, fără a se furniza amănunte privind natura suferinţei sale.

Citește și
Kamala Harris
Kamala Harris, alegerea lui Joe Biden pentru funcția de vicepreşedinte al SUA, dacă va câştiga alegerile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deşi mai puţin celebru decât fratele său, Robert Trump, născut în 1948, a făcut parte multă vreme din imperiul imobiliar familial şi a fost de o loialitate absolută faţă de preşedinte.

"Nu era numai fratele meu, era cel mai bun prieten al meu", a scris Donald Trump. "Amintirea lui va trăi mereu în inima mea. Robert, te iubesc. Odihneşte-te în pace", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Joe Biden, despre Kamala Harris: „Nu am nicio îndoială că am ales persoana potrivită”
Joe Biden, despre Kamala Harris: „Nu am nicio îndoială că am ales persoana potrivită”

„Nu am nicio îndoială că am ales persoana potrivită”! Este declaraţia democratului Joe Biden la prima apariţie publică alături de senatoarea de culoare, pe care a ales-o să-i fie mâna dreaptă.

Kamala Harris, alegerea lui Joe Biden pentru funcția de vicepreşedinte al SUA, dacă va câştiga alegerile
Kamala Harris, alegerea lui Joe Biden pentru funcția de vicepreşedinte al SUA, dacă va câştiga alegerile

Joe Biden pleacă în cursa pentru preşedintele Statelor Unite alături de o femeie afro-americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.