Agresor sexual în serie român, prins în Spania. Tânărul își găsea victimele în parc

violator roman
Guardia Civil Espana

Garda Civilă din Spania a arestat un violator în serie, de origine română, care a agresat sexual mai mulți minori în octombrie și noiembrie 2022, în Villalba.

Românul a fost dus în fața justiției vineri. Acesta avea deja antecedente de agresiuni sexuale minore din vara lui 2022.

Ancheta a început după ce poliția a primit o plângere conform căreia o minoră, care se afla într-un parc pe 28 octombrie 2022, a fost agresată sexual de un bărbat, potrivit okdiario.com.

Modul în care a acționat bărbatul a făcut ca agenții să-și dea seama că nu este vorba despre un caz singular, ci de agresiuni în serie.

Alte două minore au explicat că au fost surprinse din spate de un bărbat care avea aceleași caracteristici, în aceeași zonă.

Citește și
politist violator londra
Fost polițist, acuzat că ar fi violator în serie, și-a recunoscut faptele. A comis aproape 50 de abuzuri și agresiuni sexuale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cele din urmă au reușit să scape. Încă o tentativă de agresiune a avut loc pe 21 noiembrie 2022.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum a reușit o judecătoare să lase în libertate un violator pe care voia să-l aresteze. Bărbatul a agresat o vecină de 17 ani
Cum a reușit o judecătoare să lase în libertate un violator pe care voia să-l aresteze. Bărbatul a agresat o vecină de 17 ani

Caz scandalos petrecut la Judecătoria Dej. Un bărbat de 44 de ani, acuzat că și-a violat o vecină de 17 ani, a fost eliberat pentru ca responsabilii nu s-au mișcat mai repede.

Fost polițist, acuzat că ar fi violator în serie, și-a recunoscut faptele. A comis aproape 50 de abuzuri și agresiuni sexuale
Fost polițist, acuzat că ar fi violator în serie, și-a recunoscut faptele. A comis aproape 50 de abuzuri și agresiuni sexuale

Un fost ofițer al Poliției Metropolitane din Londra, acuzat că ar fi violator în serie, a recunoscut că a comis 49 de abuzuri și agresiuni sexuale, de-a lungul a două decenii.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.