Acord istoric la COP28 Dubai. Țările lumii au decis: „Este începutul sfârşitului energiilor fosile” | GALERIE FOTO

cop28
Profimedia

Ţările lumii, reunite la Dubai, au adoptat miercuri prin consens - pentru prima oară în istoria Conferinţelor ONU de luptă împotriva modificărilor climatice - o decizie care a lansat ”începutul sfârşitului energiilor fosile”, relatează AFP.

Sultan Al Jaber, ministrul Industriei şi Thenologiilor Avansate al Emiratelor Arabe Unite (EAU), se lăuda unui număr de 27 de miniştri şi diplomaţi că este primul CEO care prezidează o conferinţă a ONU de luptă împotriva încălzirii globale şi că este singurul în măsură să forjeze un compromis cu ţările de la Golful Persic ostile faţă de renunţarea la petrol.

El a promis în repetate rânduri un acord ”fără precedent” la Dubai.

Delegaţii ţărilor au ovaţionat în picioare şi au aplaudat adoptarea acordului final, miercuri, în pofida rezervelor unor ţări.

Sultan Al Jaber a fost uimit sau a pretins că era uimit la începutul anului, când a fost desemnat de către EAU, atunci când ONG-uri şi aleşi americani şi europeni l-au acuzat de conflicte de interese, după ce a decis să păstreze conducerea celei de a 12-a companii petroliere din lume, Adnoc.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

După ce afişe l-au prezentat ca pe o marionetă a energiilor fosile, în iunie, în staţii de autobuz de la Bonn, lângă o conferinţă a ONU Climat, acesta s-a înfuriat, potrivit unor persoane cu care se afla în contact în acele zile.

Analizat cu lupa ca niciun alt preşedinte al COP, dar foarte neîncrezător în presă şi înconjurat de zeci de comunicatori cumpăraţi cu preţul lor în aur, el a acordat doar câteva interviuri în acest an.

Jurnalişti de la AFP l-au întâlnit prima oară în privat, după care au obţinut un prim interviu în iulie.

”Oamenii care m-au acuzat de conflict de interese nu-mi cunoşteau cariera”, declara el AFP atunci, la Bruxeles.

”Mi-am petrecut majoritatea carierei în dezvoltarea durabilă, gestionarea proiectelor şi energiilor regenerabile”, sublinia el.

Însă în pofida faptului că este atât de ghidat şi de prudent în public, el nu s-a putut abţine atunci să-şi dezvăluie caracterul vulcanic răspunzând unei întrebări despre Adnoc, dând asigurări că acesta este una dintre cele mai virtuoase companii din lume şi denunând întrebarea respectivă ca ”nedreaptă”.

CEO-UL ADNOC

Un inginer cu studii la universităţi californiene şi britanice, Sultan Al Jaber, în vârstă de 50 de ani, a făcut carieră în sectorul energetic în EAU. El este ministrul Industriei şi Tehnologiilor Avansate al EAU şi reprezentantul ţării sale în lupta împotriva modificărilor climatice.

În 2006, el devenea primul CEO al societăţii naţionale de energii regenerabile Masdar, unde este în continuare preşedintele Consiliului de Administraţie. Zece ani mai târziu, era numit director general al Adnoc, unde a obţinut primul loc de muncă în proiecte gazifere, cu mandatul de a ”decarbonata” întreprinderea şi de a o ”pregăti pentru viitor”, spune el.

”Toată viaţa mea se organizează în jurul unor indicatori-cheie de performanţă, aşa gestionez întreprinderi”, declara el AFP.

”Pragmatic” şi ”realist”, el are menirea să ”livreze” rezultate ”reale”, cu scopul de a ”păstra obiectivul de 1,5°C (al încălzirii globale) la îndemână”.

Însă tot anul amestecul între Adnoc şi COP a stricat această comunicare foarte controlată.

Înainte de începerea COP28, BBC şi Centre for Climate Reporting (CCR) au publicat briefinguri interne ale preşedinţiei COP28. Aceste documente în vederea pregătirii reuniunilor COP cu guverne străine includeau în mod sistematic argumente comerciale în favoarea Adnoc şi Masdar.

"Al Jaber a spus clar că industria petrogaziferă va avea un loc aparte la COP”, scria în noiembrie AFP senatorul democrat american Sheldon Whitehouse, care a adresat în două rânduri interpelări la ONU pe tema influenţei lobbyiştilor.

El a fost nevoit să dea asigurări în mai multe rânduri că crede în ştiinţa modificărilor climatice, după un schimb aprig pe acest subiect cu Mary Robinson, preşedinta Grupului Înţelepţilor, care i-a afectat imaginea.

De-a lungul mai multor luni, apartenenţa sa la lumea hidrocarburilor şi pregătirea meticuloasă a reuniunilor de la Dubai au sfârşit prin a convinge atât ţările, cât şi observatorii COP că CEO-ul era serios, hotărât şi, în orice caz, metodic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Curtea Europeană de Justiție a amendat Ungaria cu 200 de milioane de euro pentru tratamentul aplicat migranților
Curtea Europeană de Justiție a amendat Ungaria cu 200 de milioane de euro pentru tratamentul aplicat migranților

Ungaria a fost condamnată de către Curtea Europeană de Justiție la plata a 200 de milioane de euro și o penalitate de 1 milion de euro pe zi de întârziere pentru punerea în aplicare a măsurilor privind migranții.

Salariul de 56 de miliarde de dolari a lui Elon Musk, validat de acționarii Tesla
Salariul de 56 de miliarde de dolari a lui Elon Musk, validat de acționarii Tesla

CEO-ul Tesla Elon Musk a anunţat că acţionarii grupului erau pe cale să valideze prin vot ”cu o largă majoritate” planul cu privire la remuneraţia sa, într-un mesaj publicat în Statele Unite pe reţeaua sa de socializare X, înainte de încheierea votului. 

Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol
Țara din Europa care a descoperit cel mai mare zăcământ de pământuri rare, vitale în viitor. Până acum, China avea monopol

Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC.

 

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.