Cine trebuie să mai depună declarații pentru preț plafonat la curent, după schimbările anunțate de autorități

×
Codul embed a fost copiat

Cozile de la sediile furnizorilor de curent au dispărut, după ce Ministerul Energiei a anunțat că autoritățile vor renunța la declarația pe care cei cu mai multe locuințe ar fi trebuit să o depună.

Însă trebuie să facă asta în continuare, familiile cu trei copii, cele monoparentale ori românii care au acasă echipamente medicale, pentru a beneficia de un preț mic, indiferent de consum. ANRE a atras atenția că nu se încadrează la un preț plafonat și cei care stau în chirie dar a promis soluții.

La sediile furnizorilor din țară nu au mai fost cozi ca în zilele trecute. Ministerul Energiei a publicat proiectul care
anulează articolul conform căruia consumatorii pot beneficia de prețul plafonat doar la o locuință, iar cei cu mai multe case ar fi trebuit să depună declarația pentru a alege una dintre ele.

Cu alte cuvinte, toți consumatorii vor beneficia de prețuri compensate, în funcție de consum, indiferent de câte locuințe au. După atâtea schimbări, unii au mers totuși la ghişeu să întrebe ce au de făcut.

Proiectul de ordonanță de urgență a fost trimis pentru avizare către alte ministere și nu este exclus să mai sufere modificări, pentru că și Autoritatea de Reglementare în Domeniul energiei mai poate trimite observații. Apoi, actul normativ ar urma să fie aprobat în ședința de Guvern de săptămâna viitoare și să intre în vigoare până la finalul anului.

Citește și
Cum pot beneficia locuitorii din Apuseni de facturi de curent la jumătate. Există o lege în vigoare
Cum pot beneficia locuitorii din Apuseni de facturi de curent la jumătate. Există o lege în vigoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Însă, conform proiectului, doar cei care au mai multe locuințe au scăpat de declarație. Trebuie să depună în continuare documentul luna aceasta familiile cu trei copii, cele monoparentale și cei care au acasă aparatură medicală care consumă multă energie. Prețul va fi cel minim, de 68 de bani, pentru întreg consumul.

George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Pentru a beneficia de acest preț, declarația este necesară.
Este vorba despre de o declarație pe care aceste persoane o pot depune sub toate formele în așa fel încât să nu fie nevoite să stea la cozi."

ANRE a atras atenția că nu pot beneficia de prețul cel mai mic consumatorii care deși se află în una din cele trei situații sociale, stau în chirie și nu au contractele pe numele lor.

Zoltan Nagy, ANRE: "Pentru ei, soluția este în acest moment să încheie pe numele lor contractul de furnizare, în baza contractului de închiere. Noi în acest moment lucrăm la niște propuneri."

Acest lucru se poate face însă numai dacă există un contract de închiriere. ANRE va trimite propuneri la Ministerul Energiei pentru a rezolva și această problemă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cozi la sediile furnizorilor de energie pentru depunerea declarațiilor pentru preț plafonat la curent
Cozi la sediile furnizorilor de energie pentru depunerea declarațiilor pentru preț plafonat la curent

Autorităţile modifică legea prin care românii care dețin mai multe proprietăți trebuiau să depună o declarație pe proprie răspundere la furnizorul de electricitate şi să aleagă pentru care dintre imobile vor să primească un preț plafonat la curent.

Cum pot beneficia locuitorii din Apuseni de facturi de curent la jumătate. Există o lege în vigoare
Cum pot beneficia locuitorii din Apuseni de facturi de curent la jumătate. Există o lege în vigoare

Zeci de mii de locuitori din zona Munților Apuseni ar putea să beneficieze de facturi înjumătățite la energie electrică și gaze, potrivit unei ordonanțe de guvern din 1996.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.