Un tată singur din Brașov, acuzat că și-a maltratat copiii. Îi amenința, îi bătea și îi obliga să vadă filme pentru adulți

×
Codul embed a fost copiat

Poveste cutremurătoare în judeţul Braşov. Un tată singur este acuzat că mai bine de doi ani şi-a maltratat cei trei copii.

Îi ameninţa, îi bătea şi îi obliga să i se supună şi să vadă filmări pentru adulţi, spun procurorii.

Ororile au ieşit la iveală după ce unul dintre fii, devenit major, a depus plângere. Acum, bărbatul a ajuns în arest, iar cei doi băieţi care nu au încă 18 ani - în grija statului.

Chinul celor trei fraţi ar fi durat mai bine doi ani. Tatăl - spun anchetatorii - își obliga băieţii să stea pe scaun, ca să le ţină prelegeri și să vadă filmări cu tentă sexuală.

Radu Nastac, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov: „În cazul în care detecta nesupunere, îi obliga pe cei 3 copii să se pună în genunchi să îi sărute mâna și să îi jure loialitate, credință. Ar fi amenințat că îl va băga jos alături de mama pe unul dintre copii, l-ar fi și agresat fizic, l-a lovit cu pumnul - mama lor fiind moartă.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe atunci, cel mai mic dintre copii avea doar 11 ani. Fratele mai mare a încercat să caute ajutor.

Doi dintre fiii bărbatului au urmat cursurile unui colegiu de prestigiu din Braşov. Cel mai mare dintre ei i-a mărturisit dirigintei că tatăl îi umilește și că abuzurile au devenit de nesuportat după moartea mamei. Pentru că elevul era tot mai trist și retras, diriginta a încercat să discute cu părintele și a recomandat consiliere psihologică pentru băiat, dar tatăl s-a opus categoric.

Unul dintre băieţi este acum major şi a depus plângere la poliție. Ceilalţi doi, mai mici, au ajuns în grija celor de la Protecția Copiilor şi au fost incluşi într-un program de consiliere psihologică.

Lidia Mailat, purtătorul de cuvânt al DGASPC Braşov: „Sunt liniştiţi, dar afectaţi de ce s-a întâmplat. Rămân acolo până la finalizarea evaluării şi dacă se impune se va stabili o măsura de protecţie, fie în sistemul de protecţie, fie la o rudă de gradul 4."

Tatăl a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este cercetat pentru violenţă în familie, ameninţare, rele tratamente aplicate minorului şi coruperea sexuală a minorilor. Dacă va fi găsit vinovat, riscă cel puţin şapte ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.