Un pacient s-a sinucis în toaleta Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași

spitalul de pneumoftiziologie iași
Facebook.com

Un bărbat diagnosticat cu tuberculoză s-a sinucis, marţi, în toaleta secţiei exterioare "Dr. Clunet" a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi.

Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, dr. Radu Crişan Dabija, a declarat că pacientul se afla în evidenţa spitalului din 2014 cu tuberculoză multidrog rezistentă iar de atunci a avut multiple internări şi recăderi, scrie Agerpres.

Conform sursei citate, în urmă cu aproximativ două luni acest pacient a fost internat în secţia IV şi încă era pozitiv la testele din spută pentru tuberculoză, motiv pentru care era considerat contagios.

"Pacienţii Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie beneficiază săptămânal de asistenţă psihologică cu sprijinul psihologului spitalului. Gestul acestui pacient ne-a tulburat şi întristat. Suntem alături de familia îndoliată. Cu acest prilej tragem încă o dată un semnal de alarmă asupra poverii tuberculozei şi a urmărilor acestei nemiloase boli care, pe lângă distrucţiile pulmonare importante, iată că lasă şi răni adânci în sufletul pacienţilor, împingându-i către asemenea gesturi necugetate", a afirmat Radu Crişan Dabija.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bărbat de 63 de ani, găsit mort în mașină, în apele Jiului. Cel mai probabil s-a sinucis
Bărbat de 63 de ani, găsit mort în mașină, în apele Jiului. Cel mai probabil s-a sinucis

Trupul unui bărbat de 63 de ani, din județul Gorj, a fost găsit sâmbătă de pompierii militari fără suflare, în apele Jiului. Acesta se afla într-un autoturism cu care, cel mai probabil, bărbatul s-a aruncat intenționat în râu.

Un bărbat din Prahova s-a sinucis cu arma de vânătoare, în mansarda casei
Un bărbat din Prahova s-a sinucis cu arma de vânătoare, în mansarda casei

Tragedie la Mizil, în Prahova, unde un om de afaceri în vârstă de 41 de ani a fost găsit fără suflare în propria casă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.