Un oraș din România a intrat în scenariul roșu. Primar: „Industria HoReCa se închide”

coronavirus
StirilePROTV

Oraşul Siret a intrat în scenariul roşu după apariţia focarului de COVID-19 la Spitalul de Psihiatrie Siret, unde în prezent sunt 42 de cazuri de îmbolnăvire, dintre care 4 în rândul angajaţilor, iar restul pacienţi.

Numărul cazurilor în focarul de COVID-19 de la Spitalul de Psihiatrie din Siret a crescut, fiind confirmate încă trei cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în rândul pacienţilor, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă.

Potrivit acesteia, în cazul celor trei pacienţi rezultatele au fost, iniţial, neconcludente, dar la retestare s-a confirmat infecţia cu SARS-CoV-2.

În prezent sunt confirmate 37 de cazuri în rândul pacienţilor şi patru cazuri în rândul angajaţilor spitalului.

În oraşul Siret incidenţa infecţiei cu SARS-CoV-2 a ajuns la 7,69 la mia de locuitori, iar în aceste condiţii Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a dispus o serie de măsuri în cadrul unei şedinţe extraordinare.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit Prefecturii Suceava, CJSU a decis ca la nivelul oraşului Siret să fie suspendate toate activităţile cu publicul ale operatorilor economici de tip HoReCa ce desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, respectiv a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor, în interiorul clădirilor.

De asemenea, s-a hotărât ca toate manifestările şi activităţile cu public desfăşurate în aer liber, permise în contextul pandemiei de COVID-19, să se organizeze şi desfăşoare cu obligativitatea purtării măştii de protecţie şi respectarea strictă a distanţării fizice.

"Începând de astăzi industria HoReCa se închide. Vor putea funcţiona doar terasele, dar pentru ceea ce înseamnă restaurante şi cafenele la interior, activitatea nu mai este permisă. De asemenea, slujbele religioase vor fi permise, dar numai în exterior, iar oamenii trebuie obligatoriu să poarte mască de protecţie", a spus primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu, care a făcut apel la sireteni să respecte măsurile sanitare impuse de autorităţi, pentru a nu se ajunge la carantinarea oraşului, transmite Agerpres.

Totodată, Colegiul Tehnic "Laţcu Vodă" şi Şcoala Gimnazială "Petru Muşat" vor funcţiona conform scenariului roşu.

Potrivit Prefecturii Suceava, aceste măsuri vor fi aplicate până la diminuarea incidenţei cazurilor pozitive la nivelul oraşului Siret sub pragul de 1,5 la mia de locuitori.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cele mai multe cazuri de Covid-19 în ultimele 24h, în București și Iași. Ce județ e pe locul 3
Cele mai multe cazuri de Covid-19 în ultimele 24h, în București și Iași. Ce județ e pe locul 3

Municipiul Bucureşti (171) şi judeţele Iaşi (91), Dolj (77), Cluj (68), Timiş (61), Bacău (59) şi Prahova (59) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, conform GCS.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.