Trei copii, operați neinvaziv la Târgu Mureș, în locul unei proceduri riscante pe cord

×
Codul embed a fost copiat

Trei copii, care se aflau pe lista de așteptare pentru o operație pe cord, au fost supuși unei intervenții inedite la Institutul de Boli Cardiovasculare din Târgu Mureș.

 

Medici de la noi, ajutați de o echipă din Germania, le-au înlocuit valva pulmonară printr-o metodă mai puțin riscantă, dar costisitoare.

Preţul pentru o asemenea procedură se ridică la câteva zeci de mii de euro.

Unul dintre pacienţii supuşi acestei proceduri împlineşte în curând 16 ani. Băiatul s-a născut cu o malformaţie cardiacă şi deja a suferit două operaţii. Acum era pe lista de aşteptare pentru înlocuirea valvei pulmonare. Dar a scăpat de intervenţia pe cord, datorită medicilor din Târgu Mureş şi specialiştilor din Germania.

Citește și
operatie
O fetiță de doi ani a primit o nouă șansă la viață. Operație pe cord în premieră în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Aşteptam cu nerăbdare să aflăm dacă se poate face prin cateter, unde sunt mai puţine riscuri, faţă de a fi pe cord. A fost bucuria copilului, pentru această şansă de a se face prin cateter. Şi clar că a fost o reuşită" spune mama adolescentului.

Aceeaşi metodă a fost aplicată şi în cazul unui adolescent de 14 ani, dar şi al unui copil de patru ani. Toţi se vor putea întoarce acasă în doar câteva zile.

Dr. Daniel Tănasă, chirurg cardiolog:
„Am reuşit să tratăm trei pacienţi. Este foarte bine să se rezolve astfel, ca medicul să nu taie pacientul.”

O astfel de intervenţie a mai fost făcută în România în 2017, tot la Târgu Mureş.

Prof.dr. Horaţiu Suciu, şef secţie chirurgie cardiovasculară:

„Nu este problemă de resurse umane sau de competență, este o problemă de finanţare. Costă în jur de 25-30.000 de euro doar dispozitivul”.

Dr. Andreas Eicken, chirurg cardiolog:

„Tratarea bebelușilor este un lucru foarte complex. Ai nevoie de o echipă puternică și complexă. Aici există această echipă puternică.”

Procedura inedită de înlocuire a valvei pulmonare face parte dintr-un proiect finanţat din fonduri europene, în valoare totală de 25 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O echipă de chirurgi a terminat cu bine o operație pe cord deschis, deși spitalul era cuprins de flăcări
O echipă de chirurgi a terminat cu bine o operație pe cord deschis, deși spitalul era cuprins de flăcări

În Rusia, medicii au efectuat cu succes o operaţie pe cord deschis la un pacient, în pofida unui incendiu izbucnit în spitalul unde avea loc intervenţia chirurgicală, a informat vineri agenţia de presă Interfax.

O fetiță de doi ani a primit o nouă șansă la viață. Operație pe cord în premieră în România
O fetiță de doi ani a primit o nouă șansă la viață. Operație pe cord în premieră în România

O fetiță de nici doi ani din Caransebeș a primit o nouă şansă la viaţă. Micuța, cu grave probleme la inimă, a fost salvată de medicii Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș.

Silvio Berlusconi, operat pe cord deschis. Ce probleme de sanatate avea fostul premier italian
Silvio Berlusconi, operat pe cord deschis. Ce probleme de sanatate avea fostul premier italian

Fostul premier italian, Silvio Berlusconi, a trecut cu bine peste o operatie pe cord deschis. In cadrul unei interventii chirugicale care a durat patru ore, medicii de la un spital din Milano i-au implantat o valva.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.