Traian Băsescu nu a părăsit încă vila de protocol şi a deschis al doilea proces împotriva SPP

Traian Băsescu

Traian Băsescu a deschis la Curtea de Apel Bucureşti un al doilea proces împotriva Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), în care solicită anularea deciziei prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie şi pază cuvenit foştilor preşedinţi.

Este al doilea proces deschis de Traian Băsescu, după ce anterior el a solicitat judecătorilor suspendarea efectelor hotărârii SPP.

În calitate de şef al statului, în perioada 2004 - 2014, Traian Băsescu beneficia de o serie de privilegii. Astfel, el a primit în folosinţă gratuită o vilă de protocol pe strada Gogol din Sectorul 1 al Capitalei, avea indemnizaţie şi dispozitiv de protecţie şi pază de la SPP.

În baza Legii nr. 406/2001, modificată ulterior, foştii preşedinţi pierd dreptul la aceste beneficii dacă o instanţa a constatat prin decizie definitivă că au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

Cum Traian Băsescu a primit în luna martie, la Instanţa supremă, o decizie definitivă că a fost colaborator al Securităţii, RA-APPS l-a notificat că are la dispoziţie 60 de zile să părăsească vila de protocol, iar pe 28 martie, SPP l-a anunţat că nu mai beneficiază de dreptul la protecţie şi pază din partea Serviciului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Traian Băsescu nu a părăsit încă vila de protocol şi a deschis două procese în instanţă împotriva SPP.

Potrivit CNSAS, Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.