Traficul rutier pe Defileul Jiului se închide astăzi. Cât durează restricția

Traficul rutier pe Defileul Jiului se închide astăzi
Facebook.com

Traficul rutier va fi întrerupt, miercuri, pe Defileul Jiului (DN 66), între orele 11.00 şi 14.00, pentru executarea unor lucrări de punere în siguranţă a participanţilor la trafic pe acest sector de drum.

”Miercuri, 18.09.2019, în intervalul orar 11:00-14:00, traficul rutier va fi întrerupt pe Defileul Jiului (DN 66), între km 116 şi km 118, pentru executarea unor lucrări de punere în siguranţă a participanţilor la trafic pe acest sector de drum”, a transmis Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Sursa citată a precizat că lucrările vor consta în eliberarea versantului de grohotiş şi la acestea vor participa pe lângă reprezentanţii CNAIR şi cei ai Salvamont şi ISU Gorj, scrie News.ro.

Acţiunea de punere în siguranţă de pe Defileul Jiului presupune angrenarea unor utilaje de mare capacitate.

”Facem apel către participanţii la trafic să circule cu atentie şi să respecte semnalizarea rutieră existentă”, a mai transmis Compania.

Citește și
Elicopter SMURD solicitat după ce ambulanța s-a împotmolit din cauza drumului
Elicopter SMURD solicitat după ce ambulanța s-a împotmolit din cauza drumului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Greșeala făcută de un pompier din Ungaria care a vrut să demonstreze cât este de rapid
Greșeala făcută de un pompier din Ungaria care a vrut să demonstreze cât este de rapid

O demonstraţie de măiestrie s-a terminat prost pentru un echipaj de pompieri din Ungaria.

Elicopter SMURD solicitat după ce ambulanța s-a împotmolit din cauza drumului
Elicopter SMURD solicitat după ce ambulanța s-a împotmolit din cauza drumului

Intervenţie dificilă pe un câmp din judeţul Argeş.

O urmărire ca-n filme s-a încheiat la spital. De ce fugea șoferul
O urmărire ca-n filme s-a încheiat la spital. De ce fugea șoferul

O urmărire în mare viteză pe străzile unui oraş american s-a încheiat la spital.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.