Tânărul care s-a aruncat în gol de pe terasa unui hotel din Bucureşti era supărat că nu îi este acceptată orientarea sexuală

×
Codul embed a fost copiat

Gest extrem făcut de un student de 20 de ani. Și-a pus capăt zilelor luni dimineaţă, de pe terasa unui hotel din centrul Bucureştiului.

Potrivit unor surse, era supărat că apropiaţii nu îi acceptă orientarea sexuală.

Un apel la 112 a anunțat luni dimineață polițiștii bucureșteni că un tânăr ar fi fost găsit unui hotel din centrul Bucureștiului. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constat că tânărul decedase după ce a căzut în gol de la mai bine de 70 de metri înălțime.

Anchetatorii au descoperit că tânărul plătise cazarea pentru o noapte în hotelul respectiv, iar apoi a urcat până la etajul 20, acolo unde a forțat o ușă și a ajuns pe terasa clădirii de unde a sărit în gol.

În urmă cu o zi tânărul student a lăsat chiar și un mesaj pe telefonul său mobil, în care spunea că suferă pentru că cei din jurul lui nu acceptă orientarea lui sexuală. De asemena, tânărul mai suferea și din cauza faptului că părinții săi nu au înțeles niciodată ce se întâmplă cu el, nici tatăl vitreg, dar nici mama, care este plecată la muncă în străinătate.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.