Specialist: România a fost de 2 ori foarte aproape de o pană de curent generală în acest an

Pana de curent
Agerpres

România a fost de două ori în acest an în pragul unui black-out (pana de curent generală la nivel naţional), cel mai recent caz fiind săptămâna trecută, odată cu oprirea unui reactor de la Cernavodă şi a centralei de la Brazi.

Asta susține Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Downstream Gas, în cadrul unei conferinţe de profil de vineri, relatează Agerpres.

"România a fost foarte aproape de black-out de două ori în acest an, o dată la începutul anului, în iarnă, şi a doua oară zilele trecute, când au fost oprite atât Unitatea 1 de la Cernavodă, cât şi centrala de la Brazi", a spus Neel, prezent la conferinţa "Evoluţia preţului gazelor naturale prin restructurarea sectorului", organizată de publicaţia Financial Intelligence.

Potrivit lui Neel, acest lucru a fost cauzat de lipsa capacităţilor de producţie.

"Nu este suficientă capacitatea de generare şi nu pot fi finanţate investiţiile în noi capacităţi de generare pentru că nu există posibilitatea încheierii unor contracte pe termen lung. Deci trebuie să vindem totul pe o piaţă parţial reglementată, nu poţi finanţa proiecte noi", a arătat Neel, care este şi preşedintele Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze din România.

Citește și
Energie
Reuters: Două dintre cele mai mari companii de energie vor să vândă firmele din România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Săptămâna trecută, Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost oprită începând de miercuri, timp de o săptămână, perioadă care a coincis cu o hidraulicitate scăzută şi cu o producţie mică de energie eoliană.

Aceste lucruri au dus la creşterea vertiginoasă a importurilor, România utilizând la capacitate maximă linia de interconectare cu Ungaria.

De asemenea, preţul energiei pe piaţa spot din România a fost cea mai mare din regiune, de multe ori dublu faţă de celelalte ţări.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele

Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci când acestea sunt în stand-by poate creşte cu până la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania germană E.ON.

Reuters: Două dintre cele mai mari companii de energie vor să vândă firmele din România
Reuters: Două dintre cele mai mari companii de energie vor să vândă firmele din România

Două dintre cele mai mari companii din energie de la noi, care au împreună patru milioane şi jumătate de clienţi, vor să vândă firmele din România.

O parte din populație ar putea rămâne fără gaze la iarnă. Anunțul îngrijorător al ANRE
O parte din populație ar putea rămâne fără gaze la iarnă. Anunțul îngrijorător al ANRE

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie atrage atenţia că există riscul ca, la iarnă, să nu poate fi alimentaţi toţi consumatorii de gaze din România, având în vedere că fluxul de gaze din import prin Ucraina ar putea să fie redus.

Ordonanța 114, schimbată substanțial. Ce se întâmplă cu preţul gazelor
Ordonanța 114, schimbată substanțial. Ce se întâmplă cu preţul gazelor

Taxele pentru energie electrică şi gaze au fost eliminate din Ordonanţa 114.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.