Reacția unui turist străin care a participat la un maraton în apropiere de Bran

×
Codul embed a fost copiat

Peste 5.000 de oameni, inclusiv străini din 21 de ţări, au participat la 2 maratoane organizate în Moeciu şi Mamaia. Mulți dintre ei sunt corporatiști care caută o evadare prin sport.

Evenimentul de la mare a avut şi un scop caritabil. S-au strâns bani pentru copiii cu autism.

În Mamaia s-au aliniat la start 3.000 de oameni care s-au ambiţionat să alerge 20 de kilometri.

Participantă: "Este chiar binevenită această mişcare. Participăm pentru nişte copii bolnavi de autism şi cred că ne dă forţă".

Pe plajă l-am întâlnit şi pe Florin care, deşi este imobilizat într-un scaun cu rotile, participă pentru a doua oară la această cursă.

Citește și
Reacţia unei tinere când un magician îi oferă o carte de joc cu 2 inimi unite, în Mamaia
Reacţia unei tinere când un magician îi oferă o carte de joc cu 2 inimi unite, în Mamaia
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Florin Diaconiţa, concurent în scaun cu rotile: "Am vrut să vin să scoatem şi alte persoane din casă, să ararăm la lume ca nu poţi să ai nicio scuză".

Cei mici au avut cursa lor specială.

Fetițe: "Mi-a plăcut, adică alerg pentru un scop bun de caritate a fost superb chiar mi-a plăcut această experienţă."

La munte s-au umplut ca la un semn potecile din Moeciu. Participanţii au avut de străbătut trasee de 14 respectiv 42 de km.

Pe traseu, turiştii au admirat casele vechi de peste 100 de ani, gospodăriile locuitorilor din Bran care trăiesc din creșterea oilor, dar și crestele înzăpezite ale Bucegilor.

Participant: "E modalitatea mea de a mă simți liber și de a evada din problemele de zi cu zi. Nu are nicio legătură IT cu alergarea, dar în toți acești ani mi-a oferit acea libertate de a mă simți bine."

Turist străin: "Sunt pentru a treia oară în România. Și mă bucur de fiecare dată să petrec aici. E destul de cald. E minunat."

O familie din București explorează cu această ocazie zona Bran - Moeciu.

Turist: "Multă mișcare, vizităm orașele din România în alergare."

După mai puțin de o oră, primul care a terminat cursa de 14 kilometri a fost un tânăr din Mediaş.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Reacţia unor francezi invitaţi la 1 Mai cu mici, bere şi muzică populară.
Reacţia unor francezi invitaţi la 1 Mai cu mici, bere şi muzică populară. "Sunt tradiţii"

Românii și francezii au dat mâna de 1 Mai și au petrecut într-un peisaj de poveste în Maramureș.Nu au lipsit acordurile franțuzești, îmbinate cu cântece populare de la noi, micii cu muștar și voia bună.

Reacţia unei tinere când un magician îi oferă o carte de joc cu 2 inimi unite, în Mamaia
Reacţia unei tinere când un magician îi oferă o carte de joc cu 2 inimi unite, în Mamaia

Mii de tineri au făcut din nou o noapte albă în cluburile din Mamaia.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.