Raport: România are cele mai mari taxe pe tutun din Europa, raportat la puterea de cumpărare

Tigari
Shutterstock

România este statul european care înregistrează cel mai ridicat nivel al taxării produselor din tutun, raportat la veniturile populaţiei şi la puterea de cumpărare, conform Nanny State Index 2023.

România este astfel cap de listă în clasament, în timp ce la polul opus se situează Luxemburg, Austria şi Germania, cu cele mai mici niveluri ale taxării tutunului.

Şi în ceea ce priveşte nivelul accizei pe tutun încălzit, România se află pe unul dintre primele locuri, fiind depăşită doar de Bulgaria, Turcia, Malta şi Norvegia, care înregistrează niveluri uşor mai ridicate ale taxării la această categorie.

În acelaşi timp, Turcia şi Belgia se situează la poli diametral opuşi în ceea ce priveşte restricţiile legislative privind consumul de alcool. Turcia înregistrează cel mai ridicat nivel al taxării băuturilor alcoolice, dar şi al altor restricţii privind consumul, România ocupă un loc intermediar, iar Belgia şi Germania se situează în clasamentul celor mai liberale ţări la acest capitol.

Totodată, potrivit aceluiaşi raport, Ungaria, Marea Britanie şi Turcia sunt cele mai restrictive ţări în privinţa legislaţiei la produsele alimentare şi băuturile non-alcoolice, în timp ce Slovacia, România şi Olanda sunt cele mai puţin restrictive.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nanny State Index evaluează anual nivelul restricţiilor legislative din 30 de ţări: state membre ale Uniunii Europene, cărora li s-au adăugat Islanda, Norvegia, Marea Britanie şi Turcia. Fiecare stat a primit note referitoare la patru categorii: alcool, tutun, ţigări electronice şi produse alimentare şi băuturi non-alcoolice. Cu cât este mai mare punctajul unei ţări, cu atât consumatorii au un “Stat Paternalist” mai pronunţat, în care restricţiile legislative la cele 4 categorii de produse sunt mai severe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.