Proiect: Șoferii care au permisul suspendat ar putea urma cursuri de conducere defensivă

sofer
Shutterstock

Senatorul USR Cosmin Poteraș a depus în Parlament o inițiativă legislativă care introduce cursuri de conducere defensivă pentru cei cu carnetul de conducere suspendat.

Senatorul USR Cosmin Poteraș a depus o inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin introducerea de cursuri de conducere defensivă și de prim-ajutor atât pentru obținerea carnetului de conducere cât și pentru cei care au carnetul suspendat. Mai multe detalii, în jurnalul de la ora 19.00.

Cosmin Poteraș:Anual, aproape 2.000 de oameni își pierd viața în accidente rutiere pe drumurile din România și aproape 10.000 de persoane sunt grav rănite. Nu putem asista pasivi la pierderea de vieți omenești și cea mai simplă cale este prevenția. Cred că educația rutieră poate fi un pas înainte, în sensul în care, pe de o parte, poate ajuta la conștientizarea pericolului pe care condusul agresiv îl reprezintă și – pe de alta – îi pregătește pe șoferi să conducă defensiv. De asemenea, abilitatea de a acorda corect primul ajutor în caz de accident auto poate salva vieți omenești, motiv pentru care am propus obligativitatea unui curs de prim ajutor ca o precondiție pentru obținerea permisului.”

Cele două cursuri vor fi introduse în cadrul pregătirii teoretice și practice pe care o realizează persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obținerea permisului de conducere în următoarele situații:

(i) obținerea, pentru prima dată, a permisului de conducere;

Citește și
Tânăr fără permis, mort după ce s-a răsturnat cu mașina, pe câmp, în Neamț
Tânăr fără permis, mort după ce s-a răsturnat cu mașina, pe câmp, în Neamț
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

(ii) beneficierea de reducerea perioadei de suspendare a sancțiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce în ipotezele constatării de către organele competente a săvârșirii de către participantul la trafic a unei fapte contravenționale;

(iii) dispunerea sancțiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce atunci când fapta a contravențională se circumscrie fie conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, fie nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

(iv) obținerea, după anularea permisului de conducere printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a unui nou permis de conducere.

Proiectul își propune, de asemenea, responsabilizarea conducătorilor auto care, deși sancționați, ignoră consecințele acțiunilor lor, nu-și achită amenzile și continuă comportamentul periculos și iresponsabil, prin introducerea unui termen de plată a amenzilor de șase luni; în caz contrar se va putea dispune suspendarea permisului.

Conform datelor publicate de Poliția Română, în ciuda unei mici scăderi a gradului accidentelor produse între anii 2009 și 2019, România se află în continuare în topul statelor cu cele mai multe accidente produse în traficul rutier, iar documentele Comisiei Europene arată că România înregistrează cel mai mare număr de decese cauzate în traficul rutier, ocupând primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de mortalitate pe drumurile publice (85 de decese la 1 milion de locuitori).

De asemenea, conform Buletinului Siguranței Rutiere pentru anul 2020, în urma accidentelor rutiere produse pe teritoriul României, au fost plătite despăgubiri brute în valoare totală de 3.181.026.059 lei, 79% din această sumă fiind plătită pentru daune materiale, iar 21% reprezintă despăgubiri pentru vătămări corporale.

Pe lângă aceste costuri foarte ridicate, impactul socio-economic al unui accident rutier grav este uriaș: de la locuri de muncă pierdute, activități economice blocate și până la costurile de transport, intervenție și spitalizare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un tânăr a mers să dea examenul auto, după ce a consumat trei tipuri de substanțe interzise
Un tânăr a mers să dea examenul auto, după ce a consumat trei tipuri de substanțe interzise

Un tânăr de 24 de ani din Zalău și-a forțat norocul la examenul de conducere și în loc de permis s-a ales cu dosar penal. Candidatul s-a urcat la volan, chiar lângă polițist, după ce a consumat substanțe interzise.

Tânăr fără permis, mort după ce s-a răsturnat cu mașina, pe câmp, în Neamț
Tânăr fără permis, mort după ce s-a răsturnat cu mașina, pe câmp, în Neamț

Sfârșit tragic pentru un tânăr de 24 de ani, care și-a pierdut viața într-un accident rutier, în județul Neamț.

Un șofer teribilist de 20 de ani a rămas fără permis după ce a condus cu 140 km/h și s-a lăudat cu acest lucru
Un șofer teribilist de 20 de ani a rămas fără permis după ce a condus cu 140 km/h și s-a lăudat cu acest lucru

Un șofer teribilist care circula cu viteză în Suceava și se lăuda cu asta a fost amendat și lăsat fără permis de polițiști.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.