Profesor de sport din Tulcea, arestat pentru că a întreținut relații sexuale cu trei eleve minore

arestat
Getty

Judecătoria Babadag a decis, vineri seara, arestarea preventivă a unui tânăr, în vârstă de 29 de ani, profesor de educaţie fizică şi sport, acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de act sexual cu minori în formă continuată.

Mama unei minore a sesizat Postul de Poliţie Topolog cu privire la faptul că profesorul de educaţie fizică şi sport ar fi întreţinut cu copila şi alte colege ale ei de la şcoala gimnazială din localitate mai multe raporturi sexuale, scrie Agerpres.

Cercetările efectuate de poliţişti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag au dus la identificarea a trei victime, cu vârste cuprinse între 14 şi 15 ani, pe care inculpatul le-ar fi determinat, prin influenţa pe care o avea asupra lor ca, în perioada aprilie-iulie 2020, să întreţină raporturi sexuale.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar vineri procurorii au solicitat Judecătoriei Babadag luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă.

Decizia Judecătoriei Babadag poate fi contestată în 48 de ore de la pronunţare.

Citește și
Turist dispărut în apele Deltei Dunării. Unde a fost văzut ultima dată
Turist dispărut în apele Deltei Dunării. Unde a fost văzut ultima dată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bătaie cu lopeți și bâte în fața unui bar din Tulcea. Un bărbat a ajuns la spital
Bătaie cu lopeți și bâte în fața unui bar din Tulcea. Un bărbat a ajuns la spital

Scandal în toată regula marți seară, în faţa unui bar de la marginea oraşului Tulcea. Cinci bărbaţi s-au luat la bătaie cu lopeţi şi bâte.

Turist dispărut în apele Deltei Dunării. Unde a fost văzut ultima dată
Turist dispărut în apele Deltei Dunării. Unde a fost văzut ultima dată

Un turist din Argeş, venit în vacanţă la Tulcea, a dispărut în apele unui canal din Delta Dunării, şi este căutat de azi dimineaţă de echipajele de pompieri militari.

Elevii dintr-un oraș din Tulcea vor învăța în capela mortuară. Școala și liceul sunt în renovare
Elevii dintr-un oraș din Tulcea vor învăța în capela mortuară. Școala și liceul sunt în renovare

Elevii din orașul tulcean Isaccea nu se vor întoarce în băncile școlilor prea curând, deși inspectoratul școlar a decis ca noul an să înceapă în scenariul verde, care implică adică prezență fizică la ore.

Centrul orașului Tulcea, sub ape deși nu plouă. Au refulat conductele noi, de 120 de milioane de euro
Centrul orașului Tulcea, sub ape deși nu plouă. Au refulat conductele noi, de 120 de milioane de euro

Centrul municipiului Tulcea a fost acoperit sâmbătă dimineață de ape, după ce conductele noi ale orașului, o investiție de 120 de milioane de euro, au refulat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.