Peste 40 de operatori economici din Mall Băneasa, amendaţi de ANPC. Foloseau un culoar unde erau gândaci şi şoareci morţi

anpc amenda
ANPC

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de 230.000 de lei unor operatori economici din Mall Băneasa şi au propus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru administratorul complexului comercial.

 

Și alţi cinci operatori economici au fost afectaţi de abaterile constatate în spaţiile de folosinţă comună.

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat, sub coordonarea vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Sebastian Hotca, o amplă acţiune de control la 41 de operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în complexul Centrul Comercial Mall Băneasa din Bucureşti, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, în cadrul activităţilor de prestare a serviciilor alimentare şi de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare”, se menţionează într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

În urma neregulilor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat 47 amenzi contravenţionale în valoare totală de 230.000 lei, 19 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 10.000 lei, şi oprirea temporară de la comercializare a produselor alimentare şi nealimentare neconforme, în valoare de circa 580.000 lei.

De asemenea, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor constatate pentru Băneasa Development, administratorul Mall Băneasa, fiindu-le recomandată oprirea temporară a prestării de servicii altor cinci operatori economici afectaţi direct de abaterile constatate în spaţiile de folosinţă comună.

Citește și
club kayo
Clotilde Armand: Un club din Herăstrău care încalcă legea ”îi plătește chirie șefului ANPC”. ”Au protecție direct în Guvern”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acţiunile noastre de control urmăresc restabilirea stării de normalitate şi respectarea condiţiilor legale de desfăşurare a activităţii operatorilor economici. De aceea, periodic, monitorizăm cu atenţie piaţa, astfel încât să corectăm, orice neglijenţă sau derapaj din partea operatorilor economici, aceste măsuri disuasive având rolul de a remedia deficienţele care pun în pericol sănătatea sau viaţa consumatorilor”, a declarat Sebastian Hotca, vicepreşedinte ANPC.

În timpul controlului, au fost constatate nereguli la culoarele de aprovizionare ale zonelor în care îşi desfăşoară activitatea operatorii economici care prestează servicii de alimentaţie publică, în mall, respectiv: folosirea unui culoar de trecere insalubru, în vederea aprovizionării cu paviment depreciat, cu zone denivelate, cu rupturi ale stratului superior de acoperire a vopselei cauciucate, pereţi neigienizaţi, cu praf în strat grosier, pânze de păianjen, pereţi sparţi, cu colţuri nefinisate/lovite/depreciate, prezenţa insectelor vii - gândaci şi a unor rozătoare în stare inertă.

Drept urmare, operatorii economici care prestează servicii de alimentaţie publică şi se aprovizionează prin culoarul de trecere pentru care a fost dispusă măsura, au fost înştiinţaţi cu privire la situaţie şi la imposibilitatea utilizării acestei zone până la rezolvarea problemelor.

Mai mult, după solicitarea de verificare a remedierii deficienţelor, pe data de 1 noiembrie 2023, s-a constatat nerealizarea acesteia, în fapt, aplicându-de o nouă sancţiune, în valoare de 10.000 lei, şi menţinând măsura dispusă.

Printre principalele abateri constatate de echipele de control se numără: folosirea unor agregate frigorifice cu praf şi grăsime, resturi alimentare, chedere neigienizate corespunzător, grătare cu rugină şi vopsea exfoliată, neinformarea sau informarea incompletă referitoare la ingrediente, alergeni şi declaraţiile nutriţionale ale preparatelor culinare, folosirea unor spaţii de lucru din cadrul blocului alimentar neigienizate corespunzător.

Totodată, comisarii au constatat folosirea unor produse alimentare/materii prime în afara datei limită de consum, utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare pentru a se putea stabili trasabilitatea produsului, utilizarea unor ustensile şi accesorii necorespunzătoare (degradate sau prezentând uzură avansată) şi comercializarea unor produse textile fără a avea menţiuni cu privire la compoziţia fibroasă a ţesăturii sau fără traducere în limba română, pe etichete.

Pe lista de nereguli se mai află: comercializarea unor produse nealimentare fără a avea menţionate pe etichetă elementele de identificare şi caracterizare sau modul de întreţinere, neafişarea preţurilor pentru unele produse aflate la comercializare, comercializarea unor produse cosmetice fără informaţii în limba română privind modul de utilizare sau a avertismentelor aferente utilizării şi comercializarea unor produse cosmetice având testere fără menţiuni privind data deschiderii.

Operatorii economici sancţionaţi au fost următorii: La Safi Lebanese Food SRL, Moulin D'or Srl, Us Food Network Srl, Mls Invest Trading SRL, Sapiens Cafe SRL, Millenium Spirit SRL, Love Soup SRL, RRl Gelato SRL, Alshaya Romania SRL, Sephora Cosmetics Romania SRL, Yail Solutions SRL, Viggo Cuisine SRL, Boand Of Beans, Kungfu King SRL, Rainbow Accessories SRLRex Concepts plk Romania SRL, Lik Toys SRL, GS Open Space SRL, Parfumerie Douglas, Ranid Watch, Mobiup Distribution SRL, Strong Mnd Corporation, Evapify Trading, Sarkkrom Trading, California Fresh Flavors Srl, American Restaurant System SA, Artconfex Srl, Mysu Perfume Import-Export Srl, Legardere Travel Retail Srl, Set Corporation Srl, Aegean Catering Srl, Funky Jolly Pizza SRL, Farmacellvita SRL, Arco Expert SRL, Abitare C.G. SRL, Amrest Coffee SRL şi Caractero Stil SRL.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Horia Constantinescu, despre acuzațiile lui Clotilde Armand ca ia bani de la un club din Herăstrău: ”Mintea unei țațe!”
Horia Constantinescu, despre acuzațiile lui Clotilde Armand ca ia bani de la un club din Herăstrău: ”Mintea unei țațe!”

Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a spus că nu ia bani de la un club din Herăstrău, așa cum a spus primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, iar astfel de încasări ascunse se află doar ”în mintea acestei țațe”.

 

Clotilde Armand: Un club din Herăstrău care încalcă legea ”îi plătește chirie șefului ANPC”. ”Au protecție direct în Guvern”
Clotilde Armand: Un club din Herăstrău care încalcă legea ”îi plătește chirie șefului ANPC”. ”Au protecție direct în Guvern”

Un club din Herăstrău care încalcă legea ”îi plătește chirie șefului ANPC, secretarul detsta Horia Constantinescu, prin offshore-ul familiei din Panama”, susține primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

 

ANPC a amendat Enel cu peste 52 de milioane de lei pentru că a facturat energie la un preț mai mare. Reacția companiei
ANPC a amendat Enel cu peste 52 de milioane de lei pentru că a facturat energie la un preț mai mare. Reacția companiei

Compania Enel Energie SA a fost amendată cu peste 52 de milioane de lei pentru că nu a facturat consumul lunar de energie electrică la tarifele prevăzute în legislaţie.

Apartamente dintr-un ansamblu din Ploiești, oprite de la vânzare de ANPC pentru că nu respectă suprafața minimă
Apartamente dintr-un ansamblu din Ploiești, oprite de la vânzare de ANPC pentru că nu respectă suprafața minimă

Comisarii de la Protecția Consumatorului au oprit de la vânzare mai multe apartamente dintr-un nou ansamblu rezidențial din Ploiești, pe motiv că nu respectă suprafața minimă prevăzută de lege.

65 de magazine Kaufland din toată țara, amenzi uriașe într-o singură zi. Ce nereguli au descoperit comisarii ANPC | FOTO
65 de magazine Kaufland din toată țara, amenzi uriașe într-o singură zi. Ce nereguli au descoperit comisarii ANPC | FOTO

65 de magazine Kaufland din toată țara au fost amendate cu 1,7 milionae de lei într-o singură zi, în urma unor acțiuni de control efectuate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.