Protest cu sute de persoane în București, la Ambasada Federației Ruse

×
Codul embed a fost copiat

Câteva sute de activişti de mediu au ajuns, sâmbătă seara, în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse din Bucureşti, pentru a protesta faţă de agresiunea din Ucraina, în cadrul unui protest al Greenpeace România, intitulat "Stop the war!".

Acţiunea de protest a Greenpeace România este susţinută şi de către organizaţiile: Funky Citizens, Corupţia Ucide, Rezist Galaţi, Aradul Civic, Rezistenţa Civică Galaţi, Declic, Voluntari în Europa, Ştafeta Steagului Uniunii Europene, Geeks for Democracy, Iniţiativa România, Reset şi Rezistenţa

Protestul comun al activiştilor de mediu a debutat în jurul orei 18:00 în Piaţa Victoriei.

"Războiul din Ucraina este ultimul lucru de care aveam nevoie în cursa noastră contracronometru cu schimbările climatice. Ultimul raport IPCC ne avertizează că orice întârziere a măsurilor privind adaptarea şi reducerea efectelor schimbărilor climatice înseamnă că ratăm şansa de a securiza supravieţuirea pentru noi toţi. Cu acest război ne îndepărtăm de Acordul de la Paris şi din păcate, amplificăm dezastrul spre care ne îndreptăm. Acest lucru ne va costa pe noi toţi, iar generaţiile viitoare vor plăti cu vârf şi îndesat dacă nu oprim acum această nebunie, dacă nu renunţăm acum la arderea combustibililor fosili", a afirmat Vlad Cătună, coordonator Campanie Climă şi Energie la Greenpeace România.

În preambulul protestului, protestatarii au susţinut că gazul şi petrolul din Rusia sunt folosite, în prezent, ca arme geopolitice "care vulnerabilizează echilibrul societăţilor noastre şi ne expun la o criză climatică şi a naturii fără precedent".

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

"Trebuie să grăbim tranziţia de la gaz şi alţi combustibili fosili, care nu fac decât să alimenteze criza climatică, să genereze poluare, corupţie, conflicte şi război. E momentul să ne raportăm sănătos la viitor şi să scoatem pentru totdeauna industriile fosile din investiţiile publice. Investiţiile în energii regenerabile trebuie să fie prioritatea numărul unu, astfel încât să ne aducă atât independenţa, cât şi pacea, punând binele oamenilor şi al naturii în centrul conversaţiei noastre. Este evident că energia regenerabilă este astfel o forţă a păcii şi echităţii, nu un motor al războiului. Nimeni nu a invadat un alt popor pentru soare sau vânt", sunt de părere activiştii de mediu.

Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă care acţionează pentru a schimba atitudini şi comportamente, pentru a proteja şi conserva mediul înconjurător şi pentru a promova pacea.

Organizaţia precizează că nu acceptă donaţii din partea guvernelor, a Uniunii Europene, a companiilor sau partidelor politice, şi are peste trei milioane de suporteri şi 26 de organizaţii naţionale şi regionale independente, cu birouri în mai mult de 55 de ţări.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

Un cutremur slab a fost raportat joi dimineață, în România, în zona seismică Vrancea.

 

Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore
Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore

Caz șocant într-o școală din Iași. Inspectoratul Școlar Județean face verificări, după ce mama unui elev de 12 ani acuză că fiul ei ar fi fost lovit, până la leșin, de către un angajat al unității de învățământ.

Un bărbat din Neamț a fost înjunghiat în propria curte, după un scandal cu trei indivizi. Totul a pornit de la bani
Un bărbat din Neamț a fost înjunghiat în propria curte, după un scandal cu trei indivizi. Totul a pornit de la bani

Un bărbat a fost înjunghiat în curtea locuinţei sale din judeţul Neamţ, în urma unui scandal avut cu mai multe persoane în legătură cu o sumă de bani.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.