Mai mulți români și indieni, găsiți morți după ce au încercat să intre ilegal în SUA

×
Codul embed a fost copiat

Șase persoane, între care un copil, din două familii, una de origine română, iar cealaltă indiană, au fost găsite moarte într-o mlaștină din apropierea frontierei dintre Canada și SUA.

Aceștia ar fi încercat să intre ilegal în Statele Unite, a anunțat, vineri, poliția canadiană, conform AFP. Ei au fost găsiți în Mohawk, situat la granița dintre Quebec, Ontario și statul New York.

Trupurile lor au fost găsite, joi, în apropierea unei bărci răsturnate care aparținea unui bărbat dispărut. El era din Akwesasne, a declarat Lee-Ann O'Brien, adjunctul șefului poliției locale, în cadrul unei conferințe de presă.

Poliția continuă căutările, deoarece există informații că un copil din familia de români ar fi încă dispărut.

Bărbatul de 30 de ani din Akwesasne este dat dispărut de joi. El a fost văzut ultima oară miercuri în jurul orei 21:30, urcându-se pe o barcă care a plecat din capătul de est al insulei Cornwall. Poliția spune că barca găsită lângă cadavre ar semnă cu cea cu care ar fi plecat bărbatul dispărut, transmite Montreal Gazette.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Una dintre persoanele decedate este un copil de vârstă mică, sub 3 ani, găsit cu un paşaport canadian, a declarat joi poliţia pentru CTV News. Copilul făcea parte din familia de români şi probabil se născuse în Canada, acesta fiind motivul pentru care avea paşaport canadian. Celelalte cinci persoane decedate sunt adulţi, notează News.ro.

Poliţia spune că aşteaptă rezultatele autopsiei şi ale testelor toxicologice pentru a determina cauza exactă a morţii.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.