Intervenție dificilă a salvamontiștilor. Trei adulţi şi doi copii, în pericol din cauza unei bucăți de drum surpate de ploaie

Salvamont Vrancea
Salvamont Vrancea / Facebook

Trei adulţi şi doi copii au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor. Aflați în traseu în Munții Vrancei, aceștia au fost surprinși de o ploaie torențială.

 

Drumul pe care aceștia se aflau s-a surpat din cauza ploii. Pentru salvarea lor a fost nevoie de intervenţia jandarmilor şi a salvamontiştilor.


Potrivit Salvamont Vrancea, cele cinci persoane, între care doi minori, au fost surprinse, sâmbătă, de o ploaie puternică în zona Cheile Tişiţei.

Oamenii au sunat la 112 după ce torenţii au rupt o porţiune din drumul unde le era parcată maşina.

Misiunea de salvare a durat mai bine de 2 ore.

Citește și
elicopter smurd
Turistă din Ungaria, în stare gravă, preluată de pe munte cu elicopterul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Intervenţie finalizată cu succes! Persoanele au fost găsite şi aduse în siguranţă, la maşina personală aflată la intrarea în chei, fără probleme medicale. Acestea erau izolate de torenţii care au rupt o porţiune din drum, fiind necesară extragerea lor printr-o creastă învecinată, ocolind astfel ruptura produsă", au anunţat reprezentanţii Salvamont Vrancea.

Conform autorităţilor din Vrancea, nici unul dintre membrii grupului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avertisment Salvamont: August, cea mai grea lună din an, cu cele mai multe accidente montane
Avertisment Salvamont: August, cea mai grea lună din an, cu cele mai multe accidente montane

Conform Salvamont România, cea mai grea lună din an pentru salvamontişti este august din punct de vedere al numărului de accidente montane.

 

Turistă din Ungaria, în stare gravă, preluată de pe munte cu elicopterul
Turistă din Ungaria, în stare gravă, preluată de pe munte cu elicopterul

O turistă din Ungaria care suferise o fractură de gleznă a fost preluată de pe munte cu elicopterul, informează Salvamont Sibiu.  

Din ce în ce mai mulți accidentați pe munți. Mobilizare de forțe în județul Argeș
Din ce în ce mai mulți accidentați pe munți. Mobilizare de forțe în județul Argeș

Mobilizare de forțe în județul Argeș în weekendul care tocmai s-a încheiat. Salvamontiștii au intervenit în cinci cazuri de persoane care s-au accidentat pe munte.

O familie trebuie să plătească 1.700 de euro pentru salvamont după ce au fost recuperați de pe un munte din Austria
O familie trebuie să plătească 1.700 de euro pentru salvamont după ce au fost recuperați de pe un munte din Austria

O familie din Germania trebuie să plătească 1.700 de euro salvamontiștilor după ce au intervenit pentru salvarea lor de pe munte, în Austria.

Mobilizare în masă a salvamontiștilor din Argeș. A fost nevoie de intervenția unui elicopter SMURD | FOTO
Mobilizare în masă a salvamontiștilor din Argeș. A fost nevoie de intervenția unui elicopter SMURD | FOTO

Salvamontiștii din Argeș acționează pentru salvarea mai multor turiști care s-au aventurat pe munte.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.