Incendiu puternic într-un bloc nou din Capitală. ”Știţi ce e înăuntru: bombă!"

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu a izbucnit marți seară, într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei. Flacările au cuprins, iniţial, un apartament de la etajul al treilea, şi s-au extins şi la locuinţa de deasupra.

Din fericire, nimeni nu au fost rănit, însă pagubele materiale sunt destul de însemnate. De la etajul al treilea flăcările s-au extins şi la apartamentul de deasupra, unde a fost distrusă o cameră. Pompierii ajunşi la faţa locului au reuşit rapid să localizeze focul, deşi se propaga cu repeziciune.

Cei care locuiesc în zona au privit de pe margine dezastrul, cu teamă că s-ar putea întâmpla o nenorocire.

Martor: "Să oprească centralele, să nu sară în aer. Aia ar mai trebui".

Martor: "Noi eram la etajul 9 şi am simţit miros de fum şi în momentul în care am ieşit afară ardea foarte puternic. Adică în 2-3 minute, focul a izbucnit cu forţă".

Citește și
Incendiu intr-un parc de distractii din estul Rusiei - 1
Incendiu într-un parc de distracţii. Un copil a murit şi mai mulţi au arsuri oribile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Martor: "Arde peste tot, domnule, tipul ăsta de polistiren şi înăuntru arde rău de tot, dar uitaţi-vă cum iese de acolo, ştiţi ce e înăuntru, bombă".

Din fericire, nu au fost victime. Cele trei persoane care se aflau în apartament au ieşit de urgenţă din casă. Pe de altă parte, pagubele materiale sunt însemnate.

Locotenent colonel Popa Nicolae: "A ars în proporţie de 80 la sută un apartament. Şi incendiul s-a propagat pe verticală prin polistirenul cu care era placat şi la etajul 4. Apartamentul de deasupra e afectat în proporţie de 20 la sută".

Blocul este o construcţie nouă, ridicată de mai puţin de 10 ani. Acum, specialiştii urmează să stabilească cauzele incendiului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu într-un bloc din Capitală. Oamenii au fugit, îngroziţi
Incendiu într-un bloc din Capitală. Oamenii au fugit, îngroziţi

Un incendiu a izbucnit marţi seară, într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei.

Incendiu într-un parc de distracţii. Un copil a murit şi mai mulţi au arsuri oribile
Incendiu într-un parc de distracţii. Un copil a murit şi mai mulţi au arsuri oribile

Tragedie uriaşă într-un parc din staţiunea Holdomi, în estul Rusiei.

Restaurant din centrul Galatiului, cuprins de incendiu. Vâlvătaia puternică a topit bucăţi din faţada
Restaurant din centrul Galatiului, cuprins de incendiu. Vâlvătaia puternică a topit bucăţi din faţada

A fost o noapte de foc în Galați, unde un restaurant din centrul orașului a căzut pradă unui incendiu extrem de violent.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.