Firea promite 8 pasarele de sticlă, cu lifturi în Capitală. Cum vor arăta

×
Codul embed a fost copiat

În cel mult 3 ani Bucureştiul ar trebui să aibă câteva pasaje pietonale, noi, de sticlă şi cu lifturi, unul rutier, dar şi cea mai mare Sală Polivalenta din România.

Sunt noile promisiuni ale Primăriei Capitalei, care ar trebui să înceapă construcţiile până la sfârşitul acestui an. Realizarea unei Sălii Polivalente este la a doua încercare, după ce prima a eşuat în instanţă.

Primul proiect al Primăriei Capitalei pentru o sală polivalentă s-a blocat în instanţă acum câţiva ani, după ce a trecut de faza de licitaţie.

Acum primăria face o nouă încercare de a ridica o Sală Polivalentă lângă Arenă Naţională, până în 2023. Aceasta ar trebui să aibă 60.000 de metri pătraţi, 380 de locuri de parcare, 5 terenuri de suprafaţă.

Ar urma să fie folosită la concerte, dar şi pentru toate sporturile, spun reprezentanţii primăriei. Mai puţin cele de iarnă, iar costul este pe măsură.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gabriela Firea, primarul capitalei: "Aceasta are o capacitate până acum nemaîntâlnită în România de 20.000 de locuri. Costul estimat este de 138 de milioane de euro. Timp de execuţie, 3 ani, maximum 3 ani."

Şi pentru şoferi şi pietoni, primăria vine cu veşti. După zeci de accidente provocate de cei care nu mai aveau răbdare să stea la bariera de cale ferată din zona Andronache, Consiliul Gerenal a adoptat un proiect prin care anunţă construirea unui pasaj.

Deocamdată proiectul este doar pe hârtie. Dacă va fi gata, va avea o lungime de un kilometru şi 2 benzi pe sens. Podul care supratraversează Calea Ferată la Andronache va fi primul din Bucureşti cu trotuare, dar şi piste pentru biciclete.

Marius Coaja, consilierul primarului general: "Dacă lucrurile merg aşa cum ne propunem şi nu avem contestaţii sau anumite probleme din punct de vedere al legislaţiei, înseamnă că la sfârşitul anului să începem execuţia acestui pasaj. 2022 să fie gata."

Pentru pietoni, primăria promite pasarele.

Gabriela Firea: "Nu, nu sunt de acord cu cei care afirmă că o pasarelă pietonală este fier vechi care se va rugini."

Pasarelele vor fi ridicate de la Mihai Bravu, la şoseaua Alexandriei, până în Iuliu Maniu şi Pipera. În total, 8 astfel de construcţii ar trebui să apară în Bucureşti.

Pasarelele vor fi de sticlă şi vor avea inclusiv lifturi pentru persoane cu dizabilităţi şi vor costa 18 milioane de euro. Dacă lucrările vor începe anul viitor, ar trebui să fie gata în cel mult 12 luni.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.