Doi tineri au sărit în Bega ca să scape de polițiști, după ce i-au urmărit în trafic

×
Codul embed a fost copiat

Doi tineri care circulau cu maşina pe o stradă din Timişoara au refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor, fiind urmăriţi. La un moment dat, cei doi au sărit în Bega, dar au fost prinşi de agenţi când au ajuns pe celălalt mal, relatează News.ro.

”Poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa pe Calea Şagului, însă conducătorul auto nu s-a conformat, accelerând şi continuându-şi deplasarea. După mai multe solicitări de oprire prin intermediul dispozitivelor auto, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului pănă pe strada Constantin Silvesteri din municipiu. Ajuns în capătul străzii autoturismul a părăsit partea carosabilă, oprindu-se pe spaţiul verde de lângă râul Bega. Conducatorul auto şi pasagerul au ieşit din autoturism şi au sărit în râu, înotând până pe celălalt mal”, a transmis IPJ Timiş.

Poliţiştii au precizat că cei doi au fost aşteptaţi de poliţiştii Secţiei 4 Timişoara, care i-au imobilizat şi au solicitat o ambulanţă în vederea acordării de îngrijiri medicale.

”În urma verificărilor efectuate, a reieşit că tânărul care se afla la volanul autoturismului are 20 de ani şi nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie”, au mai precizat poliţiştii.

Aceştia au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, continuând cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tânărului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scene violente într-o intersecție din București. Un tânăr a fost bătut de un alt şofer
Scene violente într-o intersecție din București. Un tânăr a fost bătut de un alt şofer

Scene violente au fost surprinse aseară, de o cameră de bord, într-o intersecție din sectorul 6 al Capitalei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.