Descoperire arheologică importantă în Timișoara. Rămășițele a sute de oameni arși pe rug, găsite pe un șantier

arheologi
Opinia Timisoarei

Arheologii au reluat săpăturile pe şantierul viitoarei centuri de sud a Timişoarei, iar printre descoperiri s-au numărat un cimitir de incineraţie, cel mai mare din Banat, ce datează din epoca neolitică, mai multe morminte, bijuterii şi vase ceramice.

Pe situl 7, din cele 8 de pe traseul şoselei, aflat în apropierea comunei Şag, cercetătorii au descoperit cel mai mare cimitir de incineraţie din Banat, ce datează din epoca neolitică. Aici au fost găsite sute de urne în care se află rămăşiţele celor care au fost arşi pe rug şi mai apoi înmormântaţi, alături de mai multe obiecte care le aparţineau, ritualuri obişnuite pentru acele vremuri. În urma dovezilor găsite, arheologii spun că morţii erau înhumaţi cu vase pline cu mâncare şi băutură, scrie News.ro. 

„Avem vase depuse alături de urnă, o strachină, o ceaşcă, un vas borcan şi încă o cească. Standardul pare să fie cam acelaşi, cu urna şi fragmente dintr-un vas. În această zonă vedem o urnă în poziţia iniţiala şi alături erau aşezate vasele care puteau fi umplute cu mâncare sau băutură. Într-un alt vas am găsit şi oase de animal şi presupune că vasul respectiv fusese depusă şi o bucată de carne”, a declarat Gabriel Bălan, arheolog al Muzeului Unirii din Alba Iulia, în cadrul unei conferinţe de presă.

Pe lângă acest tip de mormite, unul a atras atenţia cercetătorilor. Este vorba de unul în care a fost găsit un schelet aşezat în poziţie fetală, ce nu avea alături obiecte personale sau de cult.

Cimitirul descoperit este considerat de arheologi cel mai mare din epocă neolitică găsit până în prezent în Banat, la fel cum se întâmplă şi cu un altul scos la iveală pe un alt sit de pe traseul centurii, dar care provine din epoca medievală.

Citește și
Înghesuială de sărbătoarea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, la Suceava
Mii de suceveni s-au înghesuit, în plină pandemie, la moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Preoții nu au purtat măști
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Sunt foarte importante aceste descoperiri. Avem, practic, cea mai mare necropolă de incineraţie găsită până acum din Banat din perioada epocii bronzului târziu, cea mai mare necropolă medievală timpurie din secolele XI-XII, avem primele morminte sarmatice. Avem o cercetare de amploare pe tronsonul valului roman care a cuprins atât valul cât şi şanţurile de apărare. Sunt cercetări foarte importante care aduc o lumină nouă asupra perioadelor acestora istorice. Vor fi foarte multe date de prelucrat, numai 500 de morminte din care vor trebui să fie vasele ceramice restaurate şi după aceea vor ajunge şi în muzeu. Nu ne aşteptam să găsim atâtea perioade istorice pe acest tronson al centurii de sud, dar ne bucură”, a declarat Victor Bunoiu, consilier la Direcţia Judeţeana pentru Cultură Timiş.

Cercetările de pe centura de sud s-au încheiat, deocamdată, pe şase dintre situri, iar pe unul dintre acestea abia s-a făcut decopertare şi urmează să se intre în teren.

Pe toate siturile pe care au lucrat, arheologii au scos la iveală piese din mai multe epoci, de la neolitic până la cea medievală. Au fost descoperite aşezări din epoca bronzului târziu, un val de pământ care datează din perioada romană şi şanţuri de fortificare. Au mai fost recuperate inele, coliere şi colane, dar şi vârfuri de săgeţi, pumnale, resturi de arc cu săgeţi şi o spadă din perioada romană. În total, arheologii au găsit aproximativ 1.000 de piese din metal os, piatră şi lut ars. Toate descoperirile făcute urmează să fie cercetate şi acolo unde se va putea, reconstituite.

Lucrările pe centura sud au fost încetinite din pricina ploilor din ultima vreme, însă se lucrează în 12 puncte pe toata lungimea acesteia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Directorul OMS:
Directorul OMS: "Ne aşteptăm să atingem un total de 10 milioane de cazuri săptămâna viitoare"

Lumea ar urma să ajungă săptămâna viitoare la pragul de zece milioane de cazuri de COVID-19, în contextul în care epidemia nu a atins încă vârful în regiunea Americilor, a avertizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP şi DPA.

Mii de suceveni s-au înghesuit, în plină pandemie, la moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Preoții nu au purtat măști
Mii de suceveni s-au înghesuit, în plină pandemie, la moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Preoții nu au purtat măști

În plină pandemie, la Suceava a fost înghesuială de sărbătoarea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Băsescu îl critică pe Orban: Epidemia de coronavirus e scăpată de sub control. Ce mai aștepți?
Băsescu îl critică pe Orban: Epidemia de coronavirus e scăpată de sub control. Ce mai aștepți?

Fostul preşedinte, europarlamentarul Traian Băsescu, critică miercuri Guvernul pentru "eşecul" soluţiilor în combaterea pandemiei şi susţine că adâncirea crizei economice este cauzată de "inacţiunea" Executivului şi nu de coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.