Ciclonul mediteraneean din vestul Europei a ajuns și în România. Mai multe case din Timiș au fost inundate

×
Codul embed a fost copiat

Ciclonul mediteraneean care a făcut probleme în vestul Europei a ajuns și în România. Mai multe zone din țară au fost sub cod galben de ploi timp de câteva ore, iar în Timiș, 15 gospodării au fost inundate de o viitură.

Două persoane au fost evacuate cu barca de pompieri. Până joi seară, la ora 20, sunt anunțate ploi în toată țara, iar la munte va ninge.

Mai multe localități din vestul țării au fost miercuri seară sub cod galben de ploi torențiale. Au căzut peste 20 de litri pe metrul pătrat, iar în localitatea Ohaba Română din Timiș, 15 gospodării au fost inundate. Apa s-a acumulat pe dealuri și a luat-o la vale, spre sat.

Femeie: „A plouat. Nu foarte tare, dar a plouat, și probabil că de sus, de undeva, o fost rupere de nori și o ieșit apa la noi, valea pentru că nu e curățată, nu are pe unde să se scurgă și iese în sat”.

Multe dintre gospodăriile inundate nu sunt locuite, însă proprietarii uneia dintre cele ocupate au cerut ajutor.

Citește și
irina rimes
Irina Rimes organizează concertul „Sufrageria Irinei” la Sala Palatului. Când va avea loc și cât costă un bilet
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Daniel Miluț, comandant Detașamentul Lugoj: „Două persoane care se aflau izolate au fost salvate cu ajutorul bărcii de salvare”.

Localitatea a mai fost sub ape în urmă cu cinci ani. Autoritățile spun că apa se scurge de pe dealuri atunci când plouă foarte mult, într-un timp scurt.

Gigi Murărescu, primar Ohaba Lungă: „În 2019 am avut în trei localități, dar acum s-a întâmplat ce vedeți că s-a întâmplat aici. A fost o viitură, că dacă nu era viitură nu era așa problemă. Apa a venit destul de multă”.

Probleme au fost și în județul Arad, unde 13 localități au fost sub cod galben de vreme severă. Drumul ce leagă comuna Ususău de satul Pătârș a fost inundat pe mai multe porțiuni, după o rupere de nori cu grindină.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident în București. Doi tineri au ajuns la spital după ce unul dintre ei a vrut să vireze la dreapta de pe banda a doua
Accident în București. Doi tineri au ajuns la spital după ce unul dintre ei a vrut să vireze la dreapta de pe banda a doua

Doi tineri au ajuns la spital miercuri seară, după ce autoturismele în care se aflau au intrat în coliziune, pe un drum din Sectorul 3 al Capitalei.

Irina Rimes organizează concertul „Sufrageria Irinei” la Sala Palatului. Când va avea loc și cât costă un bilet
Irina Rimes organizează concertul „Sufrageria Irinei” la Sala Palatului. Când va avea loc și cât costă un bilet

Irina Rimes se pregătește pentru un nou concert la Sala Palatului, unde va aduce conceptul „Sufrageria Irinei”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.